Cancelarul Olaf Scholz îi cere lui Gerhard Schroeder să demisioneze din funcţiile deţinute în companiile ruseşti

Cancelarul Olaf Scholz îi cere lui Gerhard Schroeder să demisioneze din funcţiile deţinute în companiile ruseşti
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cancelarul german Olaf Scholz l-a îndemnat pe fostul lider Gerhard Schroeder să demisioneze din funcţiile pe care le ocupă în cadrul unor mari companii ruseşti, după ce acesta din urmă a fost părăsit de o parte din anturajul său, din cauza legăturilor strânse cu Vladimir Putin.

„Nu cred că este corect ca Gerhard Schroeder să exercite aceste funcţii şi, de asemenea, cred că ar fi corect ca el să demisioneze”, a spus cancelarul german, la postul public ZDF.

Întrebat dacă dăunează Partidului Social Democrat (SPD), din care fac parte amândoi, Olaf Scholz a asigurat că „toată lumea ştie că nu suntem de acord” cu poziţiile lui Gerhard Schroeder referitor la Rusia, transmite AFP.

„Nu ştiu (dacă dăunează SPD), sper că nu şi nici nu cred, dar sfatul meu pentru Gerhard Schroeder este să demisioneze din aceste poziţii”, a insistat cancelarul german.

Fostul cancelar social-democrat (1998-2005) a fost foarte criticat în ultimele săptămâni din cauza legăturilor sale cu preşedintele rus Vladimir Putin.

ADVERTISING

În vârstă de 77 de ani, Schroeder şi-a afişat de multă vreme apropierea faţă de liderul de la Kremlin. El este preşedintele consiliului de administraţie al Rosneft, principalul grup petrolier rus, şi al comitetului de acţionari al Nord Stream 2, controversata conductă de gaz ruso-germană.

Fostul cancelar a fost numit în consiliul de supraveghere al gigantului rus Gazprom.

În opinia cancelarului Olaf Scholz, angajamentele lui Gerhard Schroeder nu reprezintă o chestiune privată."Nu există chestiuni private în cadrul unei funcţii publice", a spus Scholz.

Co-liderul Partidului Social Democrat, Saskia Esken, l-a criticat pe Gerhard Schroeder la sfârşitul săptămânii trecute, acuzându-l pe acesta că "dăunează reputaţiei Germaniei şi social-democraţiei".

Olaf Scholz s-a distanţat de Gerhard Schroeder în ultimele săptămâni şi a amintit că predecesorul Angelei Merkel "nu vorbeşte în numele guvernului".

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇