Începând de marți, 1 martie, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4,55, 5,05 şi 5,4%, informează Ministerul de Finanţe (MF).
Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.
Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.
MF menţionează că titlurile de stat pot fi cumpărate online între 1 - 28 martie 2022, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV.
Operaţiunile care pot fi realizate online sunt:
- deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată
- subscriere titluri de stat Tezaur
- virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.
Totodată, acestea pot fi cumpărate de la unităţile Trezoreriei Statului, între 1 şi 28 martie 2022 în mediul urban şi 1 şi 25 martie 2022 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română.
De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.
Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.