Premierul britanic Boris Johnson a promis că Regatul Unit va „continua să exercite presiune maximă” asupra Rusiei.
Acţiunile Regatului Unit şi ale aliaţilor săi occidentali vor asigura că Vladimir Putin „simte consecinţele acţiunilor sale”, a spus Johnson, citat de BBC.
Urmărește LIVE TEXT desfășurarea evenimentelor din cea de-a 6-a zi de război în Ucraina
"Vorbim cu o singură voce când spunem că Putin trebuie să eşueze”, a precizat el.
Johnson a făcut aceste observaţii înaintea unei vizite oficiale în Polonia şi Estonia, unde se va întâlni cu liderii NATO şi va vizita trupele britanice.
El a spus că ambele ţări au fost „grav afectate” de invazia rusă.
"Am împărtăşit valori care sunt mai importante ca niciodată de protejat, pe măsură ce situaţia umanitară se înrăutăţeşte", a spus el reporterilor.
Perspectivele unei crize umanitare cresc în Europa de Est, deoarece refugiaţii ucraineni continuă să treacă peste graniţele acesteia.