Şeful diplomaţiei austriece, Alexander Schallenberg, a criticat retragerea de diplomaţi din capitala ucraineană Kiev, pe fondul temerilor privind o invazie rusă.
„Cred că este un semn de întrebare pentru poporul Ucrainei, dacă îţi retragi diplomaţii devreme”, a spus Schallenberg, citat marţi de grupul media german Funke.
Ministrul Afacerilor Externe al Austriei a spus că el a hotărât că „angajaţii ambasadei austriece trebuie să stea pe loc (în capitala ucraineană – n.red.) în această fază volatilă, atât timp când acest lucru este într-un fel justificabil”.
SUA şi alte ţări şi-au relocat membri ai personalului lor diplomatic de la ambasadele din capitala ucraineană, ceea ce deja a stârnit critici din partea preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski.
Referitor la vizita pe care cancelarul federal german, Olaf Scholz, o va întreprinde marţi în Rusia, Schallenberg a declarat: „Noi suntem deschişi unor discuţii serioase cu Moscova, dar în acelaşi timp semnalăm în mod clar costurile politice şi economice mari cu care se va confrunta Rusia, dacă va exista o agresiune militară împotriva Ucrainei”.
„Sunt convins că Olaf Scholz va continua să acorde importanţă la Moscova acestei poziţii comune a Uniunii Europene”, a adăugat Schallenberg.
Potrivit şefului diplomaţiei austriece, Europa ar trebui să se afirme în această situaţie. „Uniunea Europeană este cea care are cele mai apropiate legături economice cu Rusia şi din acest motiv cele mai mari oportunităţi de a-şi exercita influenţa”, a subliniat el.
Alexander Schallenberg l-a criticat pe preşedintele american, Joe Biden, pentru că a vorbit despre pericolului unui „război mondial” în conexiune cu criza ucraineană, atenţionând că un astfel de limbaj este „extrem de periculos”.