Cu cine se luptă USR? Ținta falsă și pericolul real

Marea bătălie a USR nu este să tot repete că PNL și PSD sunt “mamuți blănoși”, nereformați și corupți. Asta știe deja cea mai mare parte a societății care nu mai votează partide tradiționale. Marea bătălie a USR trebuie să fie a demonstra pentru masa majoritară de abandonați, dezamăgiți și frustrați, că ei, nu AUR, sunt alternativa reală la mamuții blănoși.
Cu cine se luptă USR? Ținta falsă și pericolul real

În mod evident, președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a făcut din Klaus Iohannis principala țintă în care trage din toate pozițiile. Ceea ce pe fond este un demers de înțeles, și în logica politică, și în logica particulară a partidului pe care l-a preluat într-un moment extrem de dificil. USR-PLUS este un partid necicatrizat nu numai pe linia celor două mari componente care formal au fuzionat, ci și în cadrul USR, rămas în bună măsură la statutul de uniune de triburi.

Felul în care triburile s-au răfuit cu fostul lor lider Dan Barna, fără să–l dorească de fapt nici pe Dacian Cioloș președinte, este una dintre multele dovezi. Ei numesc asta un partid viu și democratic, eu aș numi orientarea permanentă a teslei către propriile părți moi.

Așa stând lucrurile, alianța USR-PLUS, pentru că mai mult nu a fost niciodată, a funcționat unit numai când a avut un adversar comun personalizat.

ADVERTISING

Să aibă unul, și dacă nu îl are natural, să îl creeze, este o strategie de ABC politic. Particularitatea USR este însă partea emoțională. USR nu funcționează cu un adversar fixat rațional în raport cu nevoia de creștere, cu rivalitatea politică directă.

Nu, USR mai ales, dar și PLUS, și electoratele lor au nevoie de un adversar pe care să-l urască din toți rărunchii. Nimic nu îi leagă mai bine ca ura comună.

Așa a fost cu Dragnea, când ura împotriva liderului PSD a propulsat USR-PLUS la un scor amețitor la europarlamentare. Așa a fost apoi cu Cîțu.

Îmi aduc aminte de o discuție cu un lider USR-PLUS, în septembrie, imediat după ieșirea de la guvernare și înainte de congresul lor. L-am întrebat ce fac mai departe pe partea guvernamentală, cum văd ei refacerea coaliției sau ce altă formulă au în cap. Fleacuri de criză guvernamentală, cum ar veni.

Mi-a răspuns că nimănui nu-i stă capul la asta: toată lumea e cu plăcuța suedeză la Cîțu și cu gândul la congres. Toate triburile erau atunci un cuget și-o simțire.

Când s-a terminat meciul cu Cîțu și s-au trezit în Opoziție, cu un președinte pe care de fapt nu-l prea voiau, în opoziție cu Biroul Național, au reînceput să se urască între ei.

Deci era firesc ca președintele interimar Drulă să aibă nevoie să livreze urgent un dușman comun împotriva căruia ura să fie din nou unificatoare. 

S-a calificat Klaus Iohannis, vinovatul pentru că partidul e în Opoziție, încrederea în modernizatori a scăzut, iar USR-PLUS e o victimă.

“Dl Iohannis a comis cea mai mare fraudă de încredere din politica românească de după ’89. Cel mai rău efect al trădării abrupte este dezamăgirea și lipsa de încredere din societate. Asta se reflectă și asupra noastră, pentru că am fost parteneri cu Klaus Iohannis în mesajul modernizator”, spune Cătălin Drulă.

Deci pentru că toate necazurile noastre trebuiau să poarte un nume, ele se numesc Klaus Iohannis.

Alegerea poate fi corectă în dinamica internă. Dar dincolo de asta, este discutabil.

Cum spuneam, fixarea unui adversar este o strategie politică de bază. Dar felul în care îl alegi și lupți cu el ține de măiestrie politică și rațiune rece.

În afară de o oarecare descărcare internă, ce are USR de câștigat din rățoială la Klaus Iohannis? Electoral nimic, cât timp dl Iohannis este deja prăbușit și aș zice irelevant. De răspuns nu le va răspunde, deci vor urla la Lună cu o dezolantă impresie că sunt ignorați.

A rămas însă relevanța instituțională a lui Klaus Iohannis, una de care însă USR ar putea avea nevoie cât timp, lasă să se înțeleagă Cătălin Drulă, ar dori să revină la guvernare. Până în 2024, revenirea ar fi sub patronajul lui Klaus Iohannis.

Cine este rațional vorbind principalul adversar politic al USR în acest moment? AUR, în mod evident. Din cel puțin două motive:

-capturarea antisistemului și a metodelor și transformarea lor în nefrecventabile democratic. Live-urile în Parlament, opoziția originală - de exemplu cu boxe care să blocheze lucrările unei comisii sau prin ocuparea tribunei - au fost inventate de USR. AUR le-a preluat și le-a pus tușe violente, grotești.

-publicul dezamăgit și abandonat. Nu toți cei care susțin sau sunt tentați de AUR sunt extremiști sau neolegionari. O mare parte sunt dezamăgiți de politicul tradițional, abandonați de el, disperați, frustrați.

Nu ei se duc spre AUR, Simion a venit spre ei bătând țara în lung și în lat la pas și oferindu-le ce le trebuia mai mult în prima fază: să fie bagați în seamă, să simtă că și ei contează și că cineva le preia și duce mesajul.

Este exact ce ar trebui să facă USR: să nu mai aștepte like-uri în bule pentru eroisme de Bruxelles și să se ducă la firul ierbii. Să recupereze electoratul dezamăgit, speriat, frustrat de la AUR, căruia să îi lase doar puținii extremiști autentici.

Se întâmplă însă invers, mă tem. În diaspora cel puțin a fost o migrație de la USR la AUR.

Plus că apar și capcane imposibil de evitat, cum este chestiunea interzicerii live-urilor pe Facebook din Parlament, vândută de majoritate ca măsură împotriva huliganismului AUR.

Dacă USR se alia majorității, ar fi fost o mare ipocrizie și o dezicere de propriile modalități de luptă din fosta legislatură. Se opun și astfel sunt împinși alături de AUR, unde au avut imprudența să se așeze și singuri prin moțiunea ratată din toamnă. 

Dl Drulă tratează foarte superficial fenomenul AUR: “Georgică de la galerie” care se va dezumfla. Da, dar numai dacă va fi dezumflat în mod inteligent de o alternativă reală, care să se cupleze la agenda cetățeanului, să vobească pe limba lui.

Între timp “Georgică de la galerie” călărește un imens filon de frustrare, care depășește crizele momentului, și face agenda, iar restul clasei politice nu reușește decât să îi livreze material pentru victimizare, uriașă expunere mediatică și creștere.

Ba l-au mai și ajutat să scape, pe moment cel puțin, și de problemele din partid, activând reflexul de unire împotriva atacului.

Ca partid de opoziție, USR trebuie să se lupte cu guvernarea, să o monitorizeze, să fie cu ochii pe ea, însă într-un mod care să anihileze cât mai mult adevăratul rival.

Marea bătălie a USR nu este să tot repete că PNL și PSD sunt “mamuți blănoși”, nereformați și corupți. Asta știe deja cea mai mare parte a societății, care nu mai votează partide tradiționale.

Marea bătălie a USR trebuie să fie a demonstra pentru masa majoritară de abandonați, dezamăgiți și frustrați, că ei, nu AUR, sunt alternativa reală la mamuții blănoși.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇