Doi bărbaţi înarmaţi cu cuţite au furat computere dintr-un liceu, în Suedia, chiar în timpul orelor

Doi bărbaţi înarmaţi cu cuţite au furat computere dintr-un liceu, în Suedia, chiar în timpul orelor

Două persoane înarmate cu cuţite au intrat, luni, într-o sală de clasă a unui liceu din centrul Suediei, ordonând elevilor să-şi predea computerele, a anunţat poliţia locală.

La începutul după-amiezii, cei doi indivizi – ambii mascaţi – au întrerupt un curs la liceul Rudbeckianska din Västerås.

Deşi poliţia nu a menţionat detaliile complete ale furtului, aceasta a confirmat că a fost chemată după ce "mai mulţi atacatori" şi-au forţat victimele să predea dispozitivele electronice de la şcoală.

Potrivit unui elev citat de cotidianul Aftonbladet, profesorii i-au urmărit pe hoţi, nevoiţi să scape de computere în fuga lor.

ADVERTISING

"Profesorii i-au urmărit, iar ei au aruncat calculatoarele în tufişuri”, a spus el.

Până acum, autorităţile nu au făcut nicio arestare. Potrivit directorului şcolii, Henrik Pettersson, nimeni nu a fost rănit în timpul acestui incident neobişnuit. "Nu am văzut niciodată aşa ceva”, a spus el la un post local de radio, relatează AFP.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇