FCSB primește o veste proastă înaintea meciului cu U Craiova 1948

FCSB primește o veste proastă înaintea meciului cu U Craiova 1948

FCSB a primit o veste proastă înaintea meciului cu U Craiova 1948.

Mihai Stoica a anunțat că, pe lângă antrenorul Toni Petrea, încă doi jucători au fost testați pozitiv la Covid-19 și nu vor putea juca împotriva oltenilor.

Stoica nu a dorit să dezvăluie însă numele celor doi jucători care au fost testați pozitiv.

"Avem doi jucători cu Covid-19 de luni. Dacă CFR Cluj spune că n-are niciunul, eu de ce le-aș spune numele? Luni o să iasă din izolare, în timp ce Toni Petrea ratează și intermediara. El are și ceva simptome, dar nu cine știe ce", a spus Mihai Stoica la Telekom Sport.

ADVERTISING

Conform Gsp.ro, au fost testați pozitiv portarul Ștefan Târnovanu și mijlocasul Ovidiu Perianu.

Partida dintre FCSB și U Craiova 1948 se va disputa duminică, de la ora 19:55.

În cazul unui succes, FCSB se va apropia la șase puncte de liderul CFR Cluj, care a înregistrat a treia remiză la rând.

Apoi, FCSB o va întâlni miercuri pe Academica Clinceni în deplasare.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!