Bilanț COVID în weekend prelungit: Peste 12.000 de cazuri noi și 41 de decese. Crește numărul internaților la ATI, iar incidenţa în Bucureşti trece de 10

Bilanț COVID în weekend prelungit: Peste 12.000 de cazuri noi și 41 de decese. Crește numărul internaților la ATI, iar incidenţa în Bucureşti trece de 10

Deși e weekend prelungit și nu se testează la fel ca în restul săptămânii, bilanțul COVID-19 de luni, 24 ianuarie, se menține la un nivel ridicat.

Astfel, autoritățile au comunicat 12.082 cazuri de persoane depistate pozitiv cu SARS-COV-2 în ultimele 24 de ore.

De asemenea, au fost raportate 41 decese, dintre care unul anterior. 

În plus, incidența cazurilor în București a trecut de 10.

UPDATE 13.30: Potrivit informațiilor oficiale, la ATI sunt internate 629 de persoane, cu 30 mai mult decât în ziua anterioară. Incidenţa cazurilor în Bucureşti a crescut la 10,23 de la 9.50, în urmă cu o zi, nivel care nu a mai fost atins de la începutul lui octombrie 2021.

ADVERTISING

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori are cea mai mare valoare în judeţul Cluj, 15,12, urmat de Timiş - 13,66 şi de Ilfov - 11.07.

Conform autorităţilor, la nivel naţional, gradul de pozitivare este de 31,4 %, fiind înregistrate 12.082 de persoane pozitive cu virusul SARS-CoV-2, dintr-un total de 38.473 teste RT-PCR şi antigen efectuate. 

Din totalul de 41 de pacienţi decedaţi în ultimele 24 de ore, 38 au fost nevaccinaţi şi 3 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între  grupele de vârstă 60-69 ani şi peste 80 ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.

ADVERTISING

De asemenea, a fost raportat un deces anterior intervalului de referinţă, survenit în judeţul Tulcea, în luna ianuarie 2022.

AICI puteți găsi mai multe informații.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇