Edi Iordănescu a fost sâmbătă la sediul FRF, unde a purtat negocierile finale pentru preluarea echipei naționale.
Iordănescu a anunțat că este foarte aproape să semneze contractul, dar că nu este încă totul stabilit.
"Încă nu am semnat, dar îmi doresc postul. Sunt perspective să se materializeze, dar mai multe poate spune Mihai Stoichiță. Probabil, ne vom înțelege curând, sunt șanse mari", a spus Edi Iordănescu.
Cel mai probabil, Edi Iordănescu va fi numit marți în funcția de selecționer, când va avea loc ședința Comitetului Executiv.
ADVERTISING
Debutul său se va produce pe stadionul Steaua, în meciul amical cu Grecia.
El va avea ca obiectiv calificarea României la EURO 2024.