Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, joi seara, că legea prin care sunt majorate pedepsele pentru agresorii sexuali de minori nu a fost atacată în ansamblul său la Curtea Constituţională.
El a precizat că anumite infracţiuni din actul normativ au fost lăsate prescriptibile, ceea ce ar fi de natură să vulnerabilizeze dosarele.
"Noi vrem categoric combaterea acestui fenomen cu aceeaşi forţă cu care vrem combaterea şi a crimei organizate. Dar tocmai pentru acest lucru îţi trebuie o lege care să stea în picioare pe termen lung, inclusiv testată prin excepţii ridicate de avocaţi în dosare la Curtea Constituţională.
Este absurd să acuzi Guvernul că nu doreşte combaterea acestui flagel, pentru că în realitate doreşte o lege solidă. Această lege, care nu a fost combătută de Guvern în ansamblul său, dimpotrivă, punctul de vedere al Guvernului a fost favorabil exprimat în Parlament, redactat de Ministerul Justiţiei, are, însă, un posibil viciu, până se pronunţă Curtea Constituţională.
El constă în faptul că, în cadrul aceluiaşi set de infracţiuni cu privire libertatea şi integritatea vieţii sexuale, anumite infracţiuni au fost lăsate prescriptibile şi numai trei dintre ele au fost declarate, prin proiectul de lege, imprescriptibile, ceea ce ar fi de natură să vulnerabilizeze dosarele prin ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate odată legea intrată în vigoare, ceea ce la rândul ei ar conduce indirect la o discriminare între victime, pentru că aceste victime ar trebui protejate în mod egal", a declarat Cătălin Predoiu, joi seara, la Realitatea Plus.
Potrivit acestuia, scopul sesizării este de a avea "după două, trei săptămâni, o lună, când judecă Curtea Constituţională, un test".
"Poate este acolo un viciu, poate nu este un viciu. Este mai grav dacă ne-am grăbi acum dintr-un exces de zel şi peste un an de zile, peste doi ani de zile am vedea cum anumite dosare se prăbuşesc odată cu legea", a spus ministrul Justiţiei.
Predoiu a adăugat că sesizarea nu afectează în niciun fel dosarele aflate în curs.
"Această lege, fiind mai dură decât legea în vigoare, cei care deja sunt inculpaţi pe aceste fapte beneficiază de legea penală mai favorabilă. Deci nu afectăm cu nimic aceste dosare prin controlul pe care l-am cerut la Curtea Constituţională, dar securizăm pe termen lung o lege şi dosare importante. Asta este în spatele acestei voinţe de a testa legea la Curtea Constituţională", a afirmat Cătălin Predoiu.
Citește mai multe pe această temă: