Simona Halep, după victoria de la Australian Open: "Dacă mă primiți, pot fi australiancă. Ziceți-mi Aussie Simo"

Simona Halep, după victoria de la Australian Open: "Dacă mă primiți, pot fi australiancă. Ziceți-mi Aussie Simo"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep a fost cu zâmbetul pe buze după ce s-a calificat în turul 3 de la Australian Open.

Sportiva noastră a început cu o glumă interviul de pe teren și a fost numai un zâmbet. „Am mâncat numai ouă și șuncă de când am venit aici, nu am schimbat mult meniul”, a spus Simona Halep când a fost întrebată care e secretul ei.

De asemenea, Simona le-a spus australienilor că o pot considera ca făcând parte din familia lor. "Dacă sunteți gata să mă primiți, pot fi australianca! Puteți să îmi spuneți Aussie Simo", a mai spus Simona.

ADVERTISING

"Ea nu a jucat așa rău, dar am fost eu foarte agresivă și am reușit să câștig. Mă bucur de tenis, sunt însetată de victorii, îmi place, joc mai relaxată. Anul trecut nu a fost ușor, nu am jucat 3-4 luni, dar am revenit mai puternică. Sunt gata să muncesc mai mult și să fac meciuri bune în continuare", a completat Simona.

Amintim că Simona Halep s-a calificat în turul 3 de la Australian Open după ce a învins-o pe brazilianca Beatriz Haddad Maia (83 WTA).

Sportiva noastră s-a impus cu 6-2, 6-0, la capătul unui meci ce a durat puțin peste o oră.

ADVERTISING

Pentru Simona urmează un meci cu jucătoarea Danka Kovinic din Muntenegru, aflată pe locul 98 în clasamentul WTA.

Partida va avea loc sâmbătă, la o oră ce nu a fost stabilită de organizatori momentan, în direct pe SpotMedia.ro.

Cele două jucătoare s-au întâlnit o singură dată, în sferturile de finală de la București 2016, când sportiva noastră s-a impus cu 6-4, 6-2.

Anul trecut, Simona s-a oprit în sferturile de finală de la Australian Open.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!