Record de cazuri Covid de la începutul pandemiei: 19.105. Sunt 20 de judeţe roşii plus Capitala, 1 din 4 teste a ieşit pozitiv şi tot creşte numărul de copii din spitale

Record de cazuri Covid de la începutul pandemiei: 19.105. Sunt 20 de judeţe roşii plus Capitala, 1 din 4 teste a ieşit pozitiv şi tot creşte numărul de copii din spitale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autoritățile anunță, joi, un bilanț de 19.105 cazuri noi de Covid, cele mai multe înregistrate până acum într-o singură zi, de la debutul pandemiei.

Recordul anterior de cazuri a fost pe 19 octombrie 2021, când s-au raportat 18.863 de noi infecţii.

Astfel, joi, avem cu 2.495 mai multe cazuri raportate decât miercuri.

image-12
Foto: GCS

43 de decese

De asemenea, au fost raportate 43 decese, dintre care 4 anterioare.

Ieri am avut 16.610 infectări și 58 de decese, dintre care 2 anterioare.

Până astăzi, 59.428 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

ADVERTISING

Din totalul de 43 de pacienți decedați în ultimele 24 de ore, 37 au fost nevaccinați și 6 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau peste 50 de ani şi unul singur nu prezenta comorbidități.

Aproape 5.000 de oameni în spitale, creşte iar numărul de copii internaţi

În spitale sunt 4.945 de pacienţi Covid, cu 411 mai mult decât în ziua anterioară.

De asemenea,la ATI, sunt internate 547 de persoane, cu 17 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre acei 547 de pacienți, 63 au certificat care atestă vaccinarea.

ADVERTISING

Din totalul pacienților internați, 414 sunt copii, 401 fiind în secții, cu 27 mai mult decât în ziua anterioară și 13 la ATI, similar cu ziua anterioară.

20 de judeţe roşii plus Capitala şi o rată naţională peste 5 la mie

Rata de infectare la nivel naţional a urcat la 5,03 la mie. Ieri era 4,71.

Avem 20 de judeţe roşii plus Capitala.

În București, rata de infectare crește accelerat și a ajuns joi la 7,15.

image-13
Foto: GCS

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.281 de teste RT-PCR (14.249 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.032 la cerere) și 52.659 de teste rapide antigenice. 24% este rata de pozitivare, adică un test din 4 e pozitiv.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇