Unul din generalii pe care i-ar fi plagiat Ciucă spune că îl iartă: Să-și facă mea culpa, dar să nu i se accepte demisia

Unul din generalii pe care i-ar fi plagiat Ciucă spune că îl iartă: Să-și facă mea culpa, dar să nu i se accepte demisia

Unul dintre autorii cărților pe care premierul Nicolae Ciucă e acuzat că le-a plagiat în lucrarea sa de doctorat i-a fost chiar șef în armată actualului liberal.

Este vorba de generalul în rezervă generalul Teodor Frunzeri, care i-a fost superior lui Ciucă atât la Statul Major al Forțelor Terestre, cât și în timpul operațiunilor din Afganistan și Irak.

Investigația Press One a scos la iveală că în doctoratul lui Ciucă se regăsesc mai multe pagini din lucrarea „Forțe și tendințe în mediul de securitate european”, apărută în 2003 la Editura Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu și semnată de Frunzeti și fostul șef al Statului Major, generalul Eugen Bădălan.

ADVERTISING

Frunzeti, care a fost și rector al Universității Naționale de Apărare „Carol I” (UNAp), spune că pe vremea în care Ciucă și-a dat doctoratul nu existau softuri de plagiat.

El a stat de vorbă cu jurnaliștii de la Europa Liberă și spune că premierul ar fi trebuit să citeze corect, dar că totuși e forțat din punctul său de vedere să fie judecată lucrarea de acum 18 ani în baza tehnologiei de acum.

”Nu știu cât la sută e plagiată lucrarea. Nu am pus la softul antiplagiat lucrarea respectivă, nu știu ce scor are (…) Ar trebui văzut cât la sută se consideră plagiat din lucrarea aceea. Trebuie să ținem cont că, în anul respectiv, în 2003, nu existau sisteme antiplagiat și nu se ocupa nimeni de chestia asta. Acum, să judecăm cu sculele pe care le avem în 2022 ceea ce s-a întâmplat acum 18 ani, mi se pare un pic…

ADVERTISING

Nu e bine că s-a întâmplat, asta e clar. Că e neglijență, că a făcut-o cu bună știință, e greu de spus acum. Eu cred că la data respectivă putea să fie și el mai atent. Dacă dădea un citat, ok, dar nu dădea citat pe trei pagini.
Putea să citeze jumătate de pagină, restul putea să comenteze el, că era băiat deștept pe vremea aia, și presupun că e și acum”, a spus fostul rector de la UNAp.

Frunzeti nu crede că Ciucă ar trebui să își dea demisia, ci doar să recunoască greșeala.

”Eu zic să-și facă mea culpa. Dar ar trebui să nu i se accepte demisia, să-și vadă de treaba lui. Iar o luăm de la capăt, iar căutăm alt prim-ministru, am avut destul perioada aia de interimat”, a spus Frunzeti.

ADVERTISING

Întrebat dacă va cere despăgubiri, acesta a răspuns negativ.

”Eu personal sunt mai iertător și am încercat în viața mea să nu fac rău nimănui. Deci n-am de ce să-i fac rău lui Ciucă. Dumnezeu le vede pe toate. Eu nu am nicio pretenție. Să se ocupe doamna Șercan, alții, nu eu. Să-și vadă omul de treaba lui.

Cine se simte lezat poate să ceară… ce să ceară? Niște despăgubiri morale? Ce să îi spun eu lui Ciucă acum: 'Băi, de ce m-ai plagiat?' Haideți să fim serioși”, a mai spus fostul sef de Stat Major al Forțelor Terestre.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇