În buza anului nou, Comisia Europeană a vexat Germania, anunțându-și planul de a conferi eticheta verde energiei nucleare, o declarație de sustenabilitate vrută neapărat de Franța, dar respinsă de ecologiștii germani.
Decizia Comisiei n-a survenit probabil, întâmplător, ”noaptea, ca hoții”, după cum o critică nu puțini militanți ecologiști.
Căci e o hotărâre extrem de sensibilă, cu potențialul de a gripa relațiile franco-germane și de a adânci diviziunile europene.
Declarația de eligibilitate ecologică a investițiilor în energia produsă de centralele nucleare, o energie curată din punctul de vedere al emisiei de bioxid de carbon, dar ”câh” din unghiul verzilor și al militanților stângii care se tem de atomi și de prezumtiva lipsă a unei soluții pentru stocarea durabilă a deșeurilor radioactive, a supărat rău Germania. Și Austria. Și alte trei țări mici.
Contradicții între interese economice, ecologice și politice
În schimb, a încântat Franța și majoritatea statelor europene. Acestea înțeleg că, fără să recurgă la reactoare atomice, n-au cum să rezolve concomitent și foamea lor de energie care să nu se scumpească debordant și să le afecteze grav economia, pe de o parte, și problema satisfacerii imperativului ecologic al protejării climei prin reducerile de emisii de bioxid de carbon, pe de alta.
Dar una e politica, alta ideologia. Sau democrația.
Conflictul e mai vechi și, la drept vorbind, nu are de ce să împovăreze prea grav raporturile franco-germane, de vreme ce și noul guvern german de stânga, din care fac parte ecologiștii, știe că, în actuala ei situație politică, Franța n-are cum să renunțe la energia nucleară.
Franța, între ciocanul german și nicovala electoratului propriu
Pentru că, mai mult chiar decât Germania și alte țări occidentale, Hexagonul și-a irosit în ultimii ani mare parte din baza industrială.
Segmente întregi ale muncitorimii și-au pierdut sub succesive guvernări de stânga slujbele, odată cu fabricile delocate în China sau aiurea.
Nu puțini francezi trăiesc din ajutoare sociale. Ceea ce a stârnit aprige și extinse nemulțumiri, potențate de lockdown-uri și de vaccinarea obligatorie în varii branșe, în urma cărora o bună parte a electoratului s-a deplasat spre dreapta, spre formațiuni conservatoare și de extremă dreaptă.
Spre a lua vântul din pupa majorității de dreapta favorizând, înaintea alegerilor prezidențiale franceze din aprilie, trei partide conservatore și ultraconservatoare concurente, președintele Emmanuel Macron, care a preluat la 1 ianuarie conducerea prin rotație a UE, s-a văzut nevoit să promită ”reindustrializarea Franței”.
Or, știe oricine, în Franța, că această reindustrializare n-are cum să aibă loc cu succes dacă aprovizionarea cu o energie accesibilă nu va fi garantată.
Iar promisiunea înlocuirii complete cu energie regenerabilă a resurselor clasice e, pe moment, din păcate, o utopie, tentativa transpunerii ei cu orice preț din hipermoralism și rațiuni ideologice riscând să arunce Europa și mai mult în urma Chinei comuniste.
În această situație complexă, Comisia Europeană a hotărât să-i fie mumă Franței și ciumă ecologiștilor germani.
I-a mai dat o mână de ajutor liderului parizian. A adoptat foarte controversata decizie în ultima clipă, în noaptea de revelion, în chiar pragul anului nou, înainte ca Macron să treacă la cârma UE și să poată fi acuzat că s-a prevalat de conducerea prin rotație a Comunității, ca să se vadă cu sacii în căruță pe spinarea partenerilor săi.
Poziția României și a est-europenilor
Decizia Comisiei Europene e utilă și judicioasă și din unghiul altor țări, în special central- și est-europene”.
România, Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia au solicitat, cot la cot cu Franța, Uniunii Europene, să susțină investițiile în sectorul nuclear, spre a le ajuta să îndeplinească baremurile ecologice tot mai ridicate ale Comisiei și, în special, cele privind reducerea emisiilor de bioxid de carbon, în condițiile costurilor tot mai ridicate reclamate de consumul energetic.
Or, există glasuri invocând urgențe pentru mediul ambiant care prevăd marea catastrofă a schimbări climatice în 12 ani. Asemenea predicții s-au mai făcut.
Or, realitățile sunt cu totul altele decât cele fals prezise de alarmiștii care au redactat acum o jumătate de veac ”Limitele creșterii”.
Autorii și-au greșit atunci fatal calculele și predicțiile, potrivit cărora resursele de materii prime ale Terrei urmau să se epuizeze, chipurile, până la finele secolului XX.
Au trecut de atunci peste două decenii, iar sumbra predicție nu s-a dovedit doar eronată, ci pare mai departe decât oricând de a se îndeplini.
Greșelile anticapitaliștilor cu pretenții științifice care au cerut oprirea creșterii economice în 1972 de frică, sau ca să înspăimânte lumea să accepte demontarea economiilor de piață, s-au dovedit multiple.
Raportul nu ține seama nici de impactul sărăciei crunte, care s-ar fi instalat dacă i s-ar fi aplicat concluziile, nici de progresul în materie de resurse, cele vechi fiind înlocuite de alte materiale, mai performante, ori de cel tehnologic, dat de inventivitatea umană.
Or, alarmismul domină și dezbaterile actuale. De cealaltă parte, presează realitățile economice și politice.
Aceste realități au sfârșit prin a sili CE, condusă de Ursula von der Leyen, să prefere adecvarea la ele ideologiei criteriilor ecologice cât mai stricte.
Forul executiv al UE s-a conformat evidenței, că o majoritate a statelor europene preferă un program fezabil unuia extrem, sau, după nu puțini, extremist, de vreme ce "analizele nu au descoperit nicio probă ştiinţific întemeiată că energia atomică ar dăuna mai grav sănătăţii sau mediului ambiant decât alte tehnologii de producere de curent electric".
Așa cred, cel puțin, experții Centrului Comun de Cercetare, serviciul științific intern al Comisiei.
Potrivit lor, deșeurile nucleare se pot depozita sigur și adecvat în formațiuni geologice de mare adâncime. Ca atare, dubiile ecologiste germane și austriece nu sunt justificate.
Iar ideea verzilor austrieci, de a acționa în judecată Comisia Europeană, una la care tind să adere și colegii lor germani, nu pare câtuși de puțin de natură să aibă vreun succes, de vreme ce o clară majoritate a statelor europene se situează de cealaltă parte a baricadei.
Cearta europeană privind raportul dintre resursele energetice clasice, nucleare și regenerabile implică și o amplă doză de ipocrizie.
Căci, pe de o parte, Germania insistă asupra eliminării din mixul energetic a energiei nucleare, pe de alta, rămâne cantonată în proiectul Nord Stream II și în utilizarea, ca resursă, a gazului metan, care este un combustibil fosil, emițător de bioxid de carbon.
Dar nici Germania nu e în clar cu ea însăși.
În disputa cu privire la nomenclatura finanțărilor resurselor de energie sustenabile, deci la stimularea selectivă, în funcție de sustenabilitate, a investițiilor în sectorul energetic, persistă și divergențele dintre partidele alcătuind coaliția guvernamentală berlineză.
Dreapta liberală din Germania, ca și o parte din opoziția conservatoare, favorizează ideea Comisiei Europene, care vine în întâmpinarea doleanțelor franco-est-europene, sau preferă frânarea pe cale procedurală și legislativă a construcției de noi reactoare.
Petre M. Iancu