Aglomerație pe Otopeni, mai ales la plecări. Pasagerilor li se cere să meargă cu cel puţin 3 ore înainte de zbor

Aglomerație pe Otopeni, mai ales la plecări. Pasagerilor li se cere să meargă cu cel puţin 3 ore înainte de zbor

Creşterea estimată a numărului de pasageri pe fluxul de plecări internaţionale la Aeroportul ”Henri Coandă” este de până la 100% faţă de perioada anterioară, iar pasagerilor li se recomandă să vină la aeroport cu cel puţin 3 ore înaintea orei de decolare.

”Creşterea estimată a numărului de pasageri pe fluxul de plecări internaţionale, de până la 100% faţă de perioada anterioară, a impus măsuri de creştere a capacităţii de procesare la aeroportul Henri Coandă. Astfel, pe fluxul de plecări sunt deschise şi operaţionale toate ghişeele de check-in precum şi toate filtrele de control de securitate şi ghişeele de control paşapoarte.

ADVERTISING

Totodată, administratorul aeroportului, CN Aeroporturi Bucureşti, a solicitat companiilor aeriene şi agenţilor de handling să depună, la rândul lor, eforturile necesare – în special prin asigurarea de personal suficient – pentru procesarea rapidă a pasagerilor şi asigurarea unui trafic fluent pe aeroport”, anunţă Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti, care face apel la toţi pasagerii să respecte măsurile de combatere a pandemiei de Covid-19 aplicabile în aeroport, inclusiv pe cele privind distanţarea şi purtarea măştii de protecţie.

ADVERTISING

De asemenea, recomandă ferm pasagerilor să se prezinte din timp la aeroport – cu minimum 3 ore înaintea orei decolării – şi să deţină toate documentele necesare călătoriei, aşa cum le este solicitat de către compania aeriană transportatoare (bilet de avion, carte de identitate/paşaport, certificate de testare/vaccinare, cod QR PLF, etc.).

Şi pe fluxul de sosiri continuă să se înregistreze valori ridicate de trafic, similare celor dinaintea Crăciunului.

”În consecinţă, pentru reducerea timpului de verificare a documentelor la intrarea în ţară, se menţin măsurile anunţate în zilele anterioare - suplimentarea personalului aeroportului, al DSP dar şi al Poliţiei de Frontieră şi Jandarmeriei, utilizarea fluxului charter pentru maximizarea capacităţii, debarcarea secvenţiată a pasagerilor la orele de vârf. Cele mai multe aeroporturi europene şi din întreaga lume se confruntă în această perioadă cu o situaţie similară, perioada Sărbătorilor de Iarnă fiind una în care, tradiţional, oamenii călătoresc mai mult”, precizează compania.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇