Papa ne sfătuieşte să ne ascultăm între noi, în familie. Să nu ne izolăm cu telefoanele mobile (Video)

Papa ne sfătuieşte să ne ascultăm între noi, în familie. Să nu ne izolăm cu telefoanele mobile (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Papa Francisc ne-a sfătuit, duminică, să ne ascultăm unii pe alţii în familie, pentru a face faţă conflictelor şi dificultăţilor, în loc să ne izolăm cu telefoanele mobile sau să ne acuzăm unii pe alţii, repetând mereu aceleaşi fraze.

În mesajul său Angelus, în ziua în care catolicii celebrează Sărbătoarea Sfintei Familii, după Crăciun, papa a abordat tema problemelor familiale şi a spus că este o provocare zilnică, iar aceasta se câştigă cu atitudinea corectă, cu mici atenţii, cu gesturi simple, având grijă de detaliile relaţiilor noastre, relatează EFE.

ADVERTISING

''Dar cum să o facem?", a întrebat Francisc, în timp ce privea spre Piaţa Sfântul Petru, unde mii de credincioşi s-au adunat în această zi de sărbătoare în Italia. Şi a răspuns că "pentru a menţine armonia în familie trebuie să lupţi împotriva dictaturii sinelui".

''Este periculos când, în loc să ne ascultăm unii pe alţii, ne învinovăţim unii pe alţii pentru greşelile noastre; când, în loc să ne îngrijim de ceilalţi, ne concentrăm pe propriile nevoi; când, în loc să vorbim, ne izolăm cu telefoanele mobile; când ne învinovăţim unii pe alţii, repetând mereu aceleaşi fraze, punând în scenă o piesă de teatru în care toată lumea vrea să aibă dreptate, iar la final este o tăcere rece", a spus el.

ADVERTISING

Aşa că a repetat unul dintre sfaturile sale: "La sfârşitul zilei faceţi pace. Nu vă culcaţi niciodată fără să faceţi pace, altfel a doua zi va fi un război rece".

''Cât de des, din păcate, apar conflicte între pereţii căminului ca urmare a unor tăceri prea lungi şi a unor egoisme nevindecate! Uneori, se ajunge chiar la violenţă fizică şi morală. Acest lucru rupe armonia şi ucide familia. Să trecem de la 'eu' la 'tu'", a sfătuit papa.

Papa Francesco 26 dicembre 2021

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇