Pentru a vedea cât de mult va dura criza energetică din acest an, este de ajuns o privire asupra piaței europene a gazelor naturale, scrie Bloomberg. Prețurile la termen au devenit mai mult decât duble în ultima lună, iar traderii pariază că această criză fără precedent va dura până la începutul anului 2023. Gazele vor fi scumpe chiar și când vremea se va încălzi. Prețurile pentru vară au depășit 100 de euro (113 dolari) pe megawatt-oră în această săptămână, cel mai mare nivel înregistrat vreodată.
Europa se confruntă cu o criză energetică, în condițiile în care Rusia a redus livrările iar întreruperile nucleare din Franța pun la grea încercare rețelele electrice în cele mai reci luni ale anului. Și nu se întrevede nicio ușurare. Germania a declarat că Nord Stream 2, controversata conductă rusă, nu va fi aprobată în prima jumătate a anului 2022, o măsură care va menține probabil aprovizionarea limitată în perioada verii, când Europa are nevoie de gaz pentru a umple depozitele de stocare.
Tensiunile geopolitice dintre Rusia și Ucraina îi țin, de asemenea, pe comercianți pe muchie de cuțit, existând îngrijorări sporite cu privire la o posibilă invazie. La conferința sa de presă anuală de joi, președintele Vladimir Putin nu a menționat direct amenințarea unei acțiuni militare, dar a declarat că o extindere a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord până la granițele Rusiei este inacceptabilă.
În timp ce o flotilă de tancuri de gaz natural lichefiat se îndreaptă în prezent spre Europa, regiunea va rămâne la mila piețelor globale pentru a se asigura că va continua să primească încărcături pe tot parcursul anului viitor.