Suspectul pentru uciderea celor doi studenți din Iași, adus în România

Suspectul pentru uciderea celor doi studenți din Iași, adus în România

Tânărul canadian de origine marocană, suspectat în cazul dublei crime de la Iaşi, este adus în ţară şi va fi escortat la Iaşi.

Pe numele lui El Bourkadi Ahmed Sami, autorităţile au emis mandat de arestare în lipsă, fiind acuzat de dublă crimă.   Suspectul a fost prins la Roma.    

Tânărul este student la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi. Surse oficiale afirmă că suspectul s-ar fi prezentat la spital pentru a fi pansat, după care ar fi fugit din ţară.     

Conducerea Institutului de Medicină Legală (IML) Iaşi a precizat că, în urma necropsiilor, s-a constat că studenta ucisă prezenta 33 de plăgi tăiate, în timp ce prietenul acesteia avea 17 plăgi tăiate. Medicii legişti au arătat că plăgile de pe corpurile celor doi tineri erau dispuse aproape identic şi "aveau dispoziţie pentru afectarea organelor vitale".

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇