Un internațional român de tineret a debutat în Primera Division

Un internațional român de tineret a debutat în Primera Division
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Alexandru Ţîrlea a făcut un pas important în cariera sa și a bifat sâmbătă primul său meci în La Liga, în tricoul formației sale Deportivo Alaves.

Internaționalul de tineret al României a debutat sâmbătă în La Liga pentru Alaves, în înfrângerea din deplasare, scor 0-2 la Rayo Vallecano.

În vârstă de 21 de ani, crescut 10 ani la Real Madrid, Ţîrlea a fost trimis pe teren de antrenorul Javier Calleja în minutul 76 al partidei, când deja scorul era 2-0 pentru gazde.

Românul a fost convocat în această toamnă în premieră și de Florin Bratu la naționala Under 21 a României. Din vara lui 2020 este jucătorul lui Deportivo Alaves.

Ţîrlea a jucat fără trac și fără greșeală în linia defensivă în ultimele 15 minute ale jocului de mai sus, alături de „Tachi” şi de căpitanul Víctor Laguardia Cisneros.

ADVERTISING

Alaves e pe locul 17 după 17 etape consumate în Spania şi mai are de disputat un meci în acest an, marţi, 21 decembrie, în deplasare, cu Villarreal.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!