Obiectivul de a vaccina antiCovid 70% din populaţia lumii până la jumătatea anului viitor s-ar putea să nu fie atins

Obiectivul de a vaccina antiCovid 70% din populaţia lumii până la jumătatea anului viitor s-ar putea să nu fie atins

Obiectivul de a vaccina 70% din populaţia lumii împotriva Covid până la jumătatea anului viitor s-ar putea să nu fie atins, a afirmat o responsabilă a Băncii Mondiale.

„În acest stadiu, nu este clar că acest obiectiv va fi atins”, a declarat Mamta Murthi, vicepreşedinte pentru dezvoltare umană la Banca Mondială, în cadrul unei videoconferinţe de presă de joi, notează AFP.

"Desigur, achiziţionarea şi dezvoltarea vaccinurilor s-ar putea accelera până la jumătatea anului viitor", a adăugat ea.

În prezent, mai puţin de jumătate din populaţia lumii (44,95%) este vaccinată, potrivit datelor compilate şi publicate de organizaţiile internaţionale.

ADVERTISING

Dar inegalităţile sunt uriaşe, cu 67,45% dintre vaccinaţi în ţările bogate, faţă de doar 4,36% în ţările sărace, mai ales în Africa.

Există reticență la vaccin

Pragul de 70% este considerat esenţial pentru controlul pandemiei. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a deplâns recent că acest prag ar putea fi atins în Africa abia în 2024, în ritmul actual al vaccinărilor.

Banca Mondială consacră în prezent 20 de miliarde de dolari pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să finanţeze achiziţia de vaccinuri şi să-şi consolideze sistemele de sănătate, după un pachet iniţial de 10 miliarde de dolari, care a fost distribuit chiar la începutul pandemiei, a reamintit vicepreşedintele instituţiei.

ADVERTISING

"Aproximativ 100 de milioane de doze de vaccin au fost livrate datorită finanţării de la Banca Mondială", a precizat Mamta Murthi, şi "circa 300 de milioane de doze (suplimentare) de vaccin (…) sunt sub contract".

Ea a ţinut să sublinieze şi reticenţa la vaccin în ţările în curs de dezvoltare: "Există reticenţă la vaccin. Nu trebuie să o subestimăm".

"Dar asta se poate rezolva şi multe ţări o fac", a adăugat ea, "şi acest lucru nu ar trebui folosit ca un motiv pentru a nu accelera livrarea vaccinurilor şi (…) a nu asigura un acces echitabil la vaccinuri".

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇