România va beneficia de peste 25.000 de doze de Redemsivir. Primele ajung în 7 august

România va beneficia de peste 25.000 de doze de Redemsivir. Primele ajung în 7 august

România va beneficia de peste 25.000 de flacoane de Veklury, cunoscutul Remdesivir, care va ajunge în țara noastră în trei tranșe.

România a primit a doua cea mai mare cantitate după Spania.

României îi sunt alocate 25.157 de flacoane de Veklury (Remdesivir), în trei tranșe, pentru tratarea pacienților cu COVID -19 eligibili, în cadrul contractului finanțat și semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare.

Acord între Gilead Sciences și Comisia Europeană pentru furnizarea remdesivir în UE

ADVERTISING

Ministerul Sănătății anunță că, în data de 7 august 2020, țării noastre îi vor fi repartizate 6.026 flacoane Remdesivir.

Cantitatea ajunge pentru asigurarea tratamentului unui număr de peste 1.200 pacienți eligibili, deoarece sunt necesare cinci flacoane/pacient.

„Repartiția realizată de reprezentanții Comisiei Europene ține cont de numărul cazurilor la 14 zile și, în acest context, România a primit a doua cea mai mare cantitate după Spania.

Conform calendarului transmis de către Bruxelles, în data de 11 septembrie 2020 vor fi primite alte 10.336 flacoane pentru aproximativ 2.067 de pacienți eligibili, iar în data de 9 octombrie 2020, un număr de 8.795 flacoane, care vor ajunge pentru asigurarea tratamentului a încă aproximativ 1.759 pacienți eligibili”, arată MS.

ADVERTISING

Ultimele două tranșe vor fi evaluate în funcție de evoluția epidemiologică la 14 zile.

Livrarea cantităților se va face în depozitele Companiei Unifarm SA, de unde vor fi distribuite către unitățile sanitare desemnate în cadrul Ordinului ministrului Sănătății nr. 555/2020, în funcție de numărul de cazuri medii si severe eligibile.

Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19.

Comisia Europeană a autorizat un prim tratament împotriva COVID-19

Începând cu prima parte a lunii august vor fi puse la dispoziția statelor membre și a Regatului Unit, loturi de Veklury, cu coordonarea și cu sprijinul Comisiei Europene, pentru a răspunde nevoilor imediate.

ADVERTISING

Comisia Europeană va finanța contractul, în valoare totală de 63 de milioane euro. Astfel, va fi asigurat tratamentul a aproximativ 30.000 de pacienți din spațiul european care prezintă simptome severe de COVID-19.

Tătaru: Urmează să primim alte 600 de flacoane de Remdesivir. Trump a impus ca toată producţia să rămână în SUA


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇