Directorul Institutului Matei Balș: Omicron se va extinde probabil cam peste tot. Cum va fi în 2022

Directorul Institutului Matei Balș: Omicron se va extinde probabil cam peste tot. Cum va fi în 2022

Directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală a explicat pentru News.ro noul context în care e află România din punct de vedere pandemic. Nu trebuie să intrăm în panică odată cu diagnosticarea primelor cazuri ale noii variante Omicron a coronavirusului, spune dr. Marinescu.

„Este foarte clar că, după doi ani de pandemie, atunci când o variantă virală care se transmite uşor apare, ea va ajunge şi în România, e vorba doar de timp.

Că sunt primele cazuri, diagnosticate, cele 2, 3, că avem şi pe lângă e clar, cum nu trebuie să facă nimic cetăţeanul faţă de ce a făcut, trebuie doar să ştie că e în pandemie şi că într-adevăr această variantă virală cu o mare probabilitate se va transmite, se va extinde, probabil cam peste tot.  

Trebuie să vadă şi partea plină a paharului, că totuşi, din datele de până cum pare că este mai degrabă cu forme uşoare, deci nu trebuie să intre în panică, doar că trebuie să se gândească că sărbătorile se vor face cu un echilibru mai degrabă pe partea sufletească sau, mai bine zis, interacţionând cu familia restrânsă, pentru că altfel există riscul să se infecteze şi este greu de spus dacă va face sigur o formă uşoară, vor fi şi cei care vor avea forme severe, categoric, chiar dacă în număr mic", spune dr. Marinescu.   

ADVERTISING

Imunizarea cu serurile actuale, esenţială în continuare. Nu este târziu acum pentru cei care încă nu s-au vaccinat cu prima doză, spune directorul medical al Institutului Matei Balş. Vaccinurile existente ne protejează de o formă severă a bolii COVID-19 

"Nu este târziu şi cu siguranţă ar trebui să o facă şi aici sunt trei aspecte.

În primul rând, nu avem la îndemână un update al vaccinului, deocamdată nu există, probabil că o să treacă câteva luni până să-l avem la îndemână; 2, datele ştiinţifice pe care le avem ne spun că, în momentul în care faci booster-ul ai un răspuns imun care totuşi va fi bine potenţat; şi punctul al treilea şi probabil cel mai important este că nu contează dacă mă infectez sau pot transmite, ceea ce mă interesează este că, în momentul în care fac infecţia să am o mare probabilitate să am o formă autolimitantă, care să nu-mi pună viaţa în pericol, ori din tot ceea ce avem până acum aceste vaccinuri, cele existente în momentul de faţă, mă protejeză în a face o formă severă", a explicat dr. Marinescu.  

ADVERTISING

Anul 2022, unul al convieţuirii cu virusul SAR-CoV 2. Medicul Marinescu spune că este posibil ca virusul să-şi piardă din puteri, iar efectele sale să scadă în intensitate. De aceste sărbători ar trebui să evităm spaţiile închise forte aglomerate

"Anul 2022 este un an care trebuie să fie al echilibrului în ceea ce priveşte pandemia, adică trecerea la etapa de convieţuire.

Foarte probabil că omicronul este chiar în această idee, nu ştiu dacă neapărat va mai fi şi valul al şaselea, foarte important nu e că apar noi variante virale, ci că, într-adevăr, dacă vorbim de domolirea virusului, lucrurile merg pe acel făgaş şi facem mai multe lucruri în acelaşi timp: căpătăm imunitate la nivelul mapamondului, prin vaccinare, trecând prin boală, virusul are şi el o evoluţie naturală şi evident că la un moment dat începe şi el să scadă în intensitate, mă refer la partea de agresivitate şi evident la un moment dat anul 2022 să însemne trecerea către acea etapă în care vom avea guturaiul, mai mult decât forma severă din terapie intensivă", a spus medicul Adrian Marinescu.  

ADVERTISING

Ideea testării PCR la intrarea în ţară nu este rea, spune medicul Adrian Marinescu. Nu înseamnă că soluţia asta duce la o scădere a transmiterii 100%. Este mai important stabilim care vor fi zonele de risc 

"În momentul în care infectarea s-ar fi produs în avion, cu o mare probabilitate nu ieşea testul nicicum imediat. Apropo de carantină, aceasta este obligatorie atunci când vii dintr-o zonă roşie. Ceea ce mi se pare mult mai important este să stabilim care vor fi zonele de risc, pentru că de acum încolo s-ar putea să avem cazuri sigur şi în afara continentului african, se va pune problema cum facem cu carantinarea pentru aceste persoane, o facem pur şi simplu pentru toţi, lucru care este greu de realizat în practică. 

Ideea nu e rea, nu ştiu cum se poate pune în practică, pentru că totuşi vor fi foarte mulţi cei care vin în România, dacă ei se infecteză în timpul zborului nu va ieşi nimic apropo de PCR, deci cumva este o componentă care poate să reducă, nu înseamnă că soluţia asta duce la o scădere a transmiterii 100%, că nu o face. Oricum, rămâne perioda de urmărire, perioada în care prevenim şi dacă PCR-ul este negativ.  

Testarea, în condiţiile în care s-ar putea organiza la urcarea în avion, când vii către România, nu e un lucru rău, dar vă spuneam că, dacă nu faci testarea în momentul în care te urci în avion şi o faci doar la venire, nu vei prinde momentul în care infectarea s-a produs în avion, că e mult prea repede, după două ore.

Contează simptomatologia, ceea ce ţi se întâmplă şi până la urmă este şi o discuţie individuală. În momentul în care ştiu că am venit de pe o anumită cursă, ştiu că am interacţionat şi că am anumite simptome cred că singur ar trebui să mă gândesc la testare şi ar trebui să am la îndemână această testare care să fie făcută gratuit, probabil că lucrurile acestea ar fi logice", a explicat dr. Adrian Marinescu.   


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇