Liga 1: Adrian Petre dă lovitura și Farul smulge o victorie mare în fața Universității Craiova

Liga 1: Adrian Petre dă lovitura și Farul smulge o victorie mare în fața Universității Craiova

Farul Constanța s-a impus în partida cu Universitatea Craiova, scor 1-0, în primul joc al zilei de duminică din Liga 1, în etapa cu numărul 15 din sezonul competițional 2021/2022.

Singurul gol a fost bifat de Adrian Petre, vârful gazdelor (fostul atacant de la FCSB sau UTA) care a intrat pe teren în minutul 76 și a marcat o reușită doar 60 de secunde mai târziu, la prima atingere de balon, dupa centrarea precisă a lui Ely Fernandes în careul mic.

Farul câștigă un meci după ce în ultimele patru jocuri bifase trei înfrângeri.

Farul îi dă lovitura Craiovei. Adi Petre, gol în minutul 78

Craiova avea cinci victorii consecutive și are așadar o serie oprită chiar în fieful lui Gică Hagi.

ADVERTISING

Farul urca pe locul 5 cu 24 de puncte, la egalitate cu UTA si Voluntari, in timp ce oltenii raman pe locul 3 cu 28 de lungimi.

Interesant este că la debut, startul partidei a fost întârziat cu aproximativ 10 minute din cauza echipamentelor de joc ale celor două formații. Și Farul și Craiova au alb și albastru, iar arbitrul Bîrsan a trimis echipele la vestiare întrucât inițial cele două tricouri erau foarte asemănătoare.

Echipele de start:

Farul: Aioani - Dussaut, Larie, Ghiţă, De Nooijer - Purece, Artean, Ciobanu - Ganea, Jefte, Pitu.
Rezerve: Brănescu - Boboc, Dănuleasa, Buta, Grameni, Rădăslăvescu, ELy Fernandes, Sali, Petre.

ADVERTISING


U Craiova: Pigliacelli - Căpăţînă, Găman, Screciu, Bancu - Bălaşa, Nistor - Gustavo, Houri, Ivan - Markovic.
Rezerve: Lazar - Vătăjelu, M. Constantin, Vînă, Baiaram, Creţu, Ivanov, Cîmpanu, Koljic.

Arbitru: Marcel Bîrsan.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!