Un animal ciudat cu deprinderi și mai ciudate. Își îngroapă ochii în orbite (Video)

Un animal ciudat cu deprinderi și mai ciudate. Își îngroapă ochii în orbite (Video)

A avea ochi bulbucați sau doar mari, greu de protejat, mai ales într-un mediu în care vegetația, inclusiv ramurile, abundă se poate dovedi problematic, dacă nu foarte periculos. Însă o specie a rezolvat problema, dezvoltând o adaptare rară: pur și simplu își retrage ochii în orbite atunci când simte că aceștia sunt amenințați.

E vorba despre Okapi, un animal bizar, care pare să fie rezultatul unei combinații dintre o căprioară și o zebră. Bineînțeles că nu e cazul, e doar un animal ciudat, cu corp de căprioară (e drept, mai corpolentă) și picioare cu imprimeu tipic zebrelor.

ADVERTISING

Un animal cu mai multe ciudățenii - are și o limbă care poate ajunge până la 30 de centimetri și care îl ajută să se curețe peste tot, inclusiv pe ochi, după cum relatează IFL Science.

Rezident al pădurilor tropicale din Congo, acesta trebuie să fie atent în permanență cu unul dintre bunurile sale cele mai de preț, vederea. Iar în timp a dezvoltat această adaptare.

În înregistrarea de mai jos a fost surprins un astfel de moment la un locatar al unei grădini zoologice din Oklahoma.

Oricât ar părea de ciudat, nu e singura necuvântătoare cu acest talent. O specie de pește își poate retrage ochii în orbite preț de 37,3 milimetri, iar oamenii, iepurii și porcii de guineea 1,5 milimetri, atunci când clipesc.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇