eArtizanal – hub de produse naturale, artizanale și sănătoase pentru acasă

eArtizanal – hub de produse naturale, artizanale și sănătoase pentru acasă

Povestea eArtizanal este o poveste contemporană, o poveste în care se regăsesc marea majoritate a românilor. Este o poveste despre oameni și pentru oameni, este un magazin online de produse naturale, artizanale și sănătoase pentru acasă care vrea să te ajute să retrăiești multe momente plăcute din copilărie și să percepi fiecare masă ca fiind un festin.

eArtizanal își desfășoară activitatea online, iar pe rafturile sale digitale poți regăsi acele produse despre care lui Andrei Bolocan, owner-ul eArtizanal, îi place să spună că sunt “și altfel”. Este o afacere de familie, care se aprovizionează de la alte mici afaceri de familie, ori mici producători români independenți, în ideea de a sprijini micile afaceri și brand-uri independente din România.

Trăind într-o lume aflată într-o dinamică din ce în ce mai mare, adesea uităm cât este de important ca tot ceea ce consumăm să fie calitativ, sau nu avem timpul necesar să-l alocăm cumpărăturilor, astfel încât să căutăm doar produse care ne fac bine, produse calitative, benefice pentru sănătatea noastră.

Pe de altă parte, există un procent tot mai mare de persoane care se reorientează de la a mai consuma acele produse comerciale întâlnite în comerț, către acele produse mult mai calitative, concepute în loturi mici, artizanale, realizate de către mici producători artizani români, sub brand-uri independente, sub forma unei mici afaceri ori de familie, ori pornită din pasiunea pentru produsul respectiv. Aceste persoane își doresc întoarcerea către acel gust al produselor consumate în copilărie, către acel gust întâlnit numai la bunici, prin toate bunătățile ascunse în cămara lor.

ADVERTISING

eArtizanal poate fi considerată o platformă aflată la intersecția categoriilor de oameni prezentate mai sus. Este un business născut în pandemie, de la 0, cu fonduri 100% private.

Andrei ne-a mărturisit următoarele idei despre eArtizanal:

“Povestea eArtizanal începe de fapt cu mult înainte ca magazinul online cu același nume să devină unul funcțional. Începe de fapt odată cu punerea în aplicare a primei idei de afacere artizanală începută de mine în 2015, anume microprăjitoria de cafea Claro.

Părerea mea este că pe masură ce un produs începe să fie vândut la scară foarte largă de companii mari, începe să își piardă ușor-ușor calitatea și însăși esența lui. Normele legale sub care este produs rămân desigur clare și stricte, dar nu despre asta este vorba. Este vorba despre capacitatea unui produs de a te uimi într-un mod plăcut și real prin însăși acea esență a lui. Cele mai bune și mai scumpe produse din lume sunt realizate, inclusiv în vremurile noastre, manual. Iar exemplele sunt multiple, de la autoturisme de lux și exotice, de milioane de euro, până la mobilă, haine, încălțăminte. Sub umbrela prezentului se aplica de fapt strategii și abordări din trecut: manufacturi care realizează lucruri extraordinare de o calitate superioară dar manual și în loturi mici.

ADVERTISING

Asta înțeleg eu prin "produs artizanal": calitate extraordinară dată NU de niște norme stricte care omoară însăși esența produsului fără a-l face însă mai bun sau mai sănătos (ba chiar din contră), ci de mâna și sufletul omului care îl produce cu dragoste și pasiune.

Dar odată creat acest "produs artizanal" sau real-calitativ, ce facem cu el? De vândut, avem cui să îl vindem, pentru că trăim vremuri în care întoarcerea la natură și la sănătate este imperativă și esențială pentru oameni, însă cum să facem ca oamenii să ajungă la el? Soluția este simplă: creând un loc în care toate sau cât mai multe din aceste produse să fie adunate, prezentate și accesibile cumpărătorului. Din păcate, supermarket-urile sunt pline de acele produse lipsite de esență despre care pomeneam mai sus, iar modul lor de a trata micii producători este unul incorect și arogant: adaosuri uriașe, termene de plată lungi, retururi nesfârșite. De toate aceste lucruri m-am lovit eu însumi prin prisma prăjitoriei de cafea, iar singurul mod prin care am reușit să ajung cu adevarat la clienți a fost prin prisma propriului magazin.

ADVERTISING

Din experiența adunată de mine și împreună cu aceasta filosofie proprie despre artizanat și despre calitate, a rezultat identitatea eArtizanal.

Îmi doresc ca eArtizanal să devină acel foodhub online de alimente de bună calitate și produse uzuale, care să contribuie la reinterpretarea felului în care ne facem cumpărăturile și în care luăm masa acasă. Scopul nostru este ca treptat, cu timpul, să poți să găsești pe platformă tot ce ai nevoie pentru acasă, dar doar sub formă de produse calitative, artizanale, concepute în microloturi, provenite de la mici producători români și brand-uri independente.

Gusturile de odinioară nu sunt pierdute, am rămas și noi surprinși să aflăm cât de mulți români au avut inițiativa de a începe mici afaceri din pasiune pentru ceea ce fac, în care ne împărtășesc prin intermediul produselor lor dragostea față de ceea ce, probabil cu toți am trăit în copilărie și credeam că am pierdut. Am considerat că este foarte important să studiem piața la început, să vedem care sunt acei producători cu care putem lucra și să vedem dacă putem acoperi toate zonele necesare pentru a putea într-adevăr spune, cu timpul și nu de la început, că pe eArtizanal poți regăsi orice produs uzual ori alimentar de care ai nevoie pentru acasă. Așa cum am menționat și mai devreme, am rămas foarte surprinși să aflăm câte astfel de mici inițiative locale există, câți oameni se dedică în fiecare zi conceperii de produse calitative, care ne oferă atâta bucurie.

Perioada pe care o trăim acum este una care ne îndeamnă şi ne îndreaptă către natură, către sănătate. Şi în acelaşi timp, către produse româneşti. Este o vreme în care trebuie să abandonăm produsele nesănătoase, toxice şi mult prea comerciale în favoarea produselor naturale, sănătoase şi bine ancorate în natură. Şi multe dintre aceste produse se pot găsi aici, lângă noi. Acesta este motivul pentru care am creat eArtizanal şi acelaşi principiu ne ghidează în alegerea produselor şi a colaboratorilor. Dorim să aducem în acest magazin online tot ce găsim noi mai frumos, mai bun şi mai natural la producătorii din România.

Comunitatea micilor producători români trebuie încurajată să crească iar românii încurajaţi să cumpere cât mai multe produse artizanale româneşti. Din cât mai multe categorii posibile, de la sucuri, siropuri şi dulceţuri până la cosmetice şi articole de îmbrăcăminte. Dorim să construim o comunitate şi chiar un întreg lanţ trofic care produce, comercializează şi consumă produse artizanale româneşti. Pentru că sănătatea noastră şi a copiilor noştri trebuie trecută pe primul plan.

Aceasta este viziunea noastră bazată pe principii simple dar corecte şi sănătoase şi vom încerca să o ducem cât de departe posibil.

Deși am lansat platforma, încă ne aflăm în etapa în care contactăm constant noi și noi producători pentru a-i aduce pe platforma noastră, deoarece ne dorim ca aproape în permanență să putem oferi noi și noi produse clienților, de la cele mai apreciate brand-uri.

Despre platformă în sine vă pot spune că am pus mare accent ca aceasta să aibă o interfață prietenoasă, să poți să plasezi comenzile din câteva click-uri, să poți să plătești rapid cu cardul și, de asemenea, ca produsele să fie livrate în maxim 48 ore de la plasarea comenzii în orice colț al țării. Clienții noștri beneficiază pe platformă și de un sistem de fidelizare, bazat pe puncte care se acumulează în urma plasării oricărei comenzi.

Într-un parteneriat solid, dezvoltat pe baza a 3 ani de colaborare între prăjitoria CLARO Cafe Roastery, și agenția de marketing digital Marketerio am ales să dezvoltăm împreună această nouă platformă adresată tuturor românilor.

Momentan, în afară de cafeaua de specialitate Claro, nu comercializăm alte produse proprii, însă în viitorul apropiat ne dorim să începem să și producem sub marca eArtizanal.”

În acest moment pe rafturile digitale ale eArtizanal poți regăsi dulcețuri cu gusturi de odinioară, produse fără zahăr adăugat, produse fără gluten, produse de băcănie, cafea de specialitate, ceaiuri, produse bio, sucuri naturale artizanale, produse cosmetice naturale handmade – săpunuri, uleiuri de corp, seruri faciale, zacuști, sosuri, muștaruri, miere neprihănită, unturi, bere artizanală, vin de mure artizanal, cidru artizanal, spirtoase, siropuri naturale, detergenți bio, ciocolată artizanală, produse pentru copii, textile, iar aceste produse reprezintă doar începutul.