Cum reușesc trei comune din Buzău să mențină incidența Covid zero: ”Dacă suntem 7 miliarde pe glob, suntem datorită vaccinurilor”

Cum reușesc trei comune din Buzău să mențină incidența Covid zero: ”Dacă suntem 7 miliarde pe glob, suntem datorită vaccinurilor”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Județul Buzău are trei comune unde rata de infectare cu Covid este zero: Odăile, Mugeşti și Pardoşi. Sunt la câteva zeci de kilometri de reședința de județ, în zone izolate, cu populație îmbătrânită.

Comuna Odăile e formată din 10 sate, risipite pe dealuri. Nici măcar nu are medic de familie, însă o asistentă are grijă de cei peste 700 de locuitori. Și primăria a făcut o campania de informare și oamenii au respectat regulile, unii dintre ei s-au și vaccinat, potrivit unui reportaj realizat de postul public de televiziune.

ADVERTISING

”Au înțeles cât de gravă e această situație, văzând și la televizor, plus că dintre ei mai au și copii pe la Buzău, mai au rude care s-au infectat, unele dintre ele nu au supraviețuit. În mare parte să știți că cei care au avut unele simptome m-au sunat, le-am explicat care e situația, și chiar au sunat salvare pentru a fi testați”, a explicat Cornelia Zota, asistentul medical comunal, pentru TVR 1.

Oamenii au ascultat de sfatul medical, dar și de cel al autorităților și au redus interacțiunea și poartă mască în localitate.

ADVERTISING

”Am evitat să plecăm din localitate, doar deplasări de strictă necesitate, mască în localitate”, spune un localnic din Odăile.

”Dacă suntem 7 miliarde pe glob, suntem datorită vaccinurilor”, adaugă o localnică.

Primarul din Odăile, Tache Grama, a făcut campanie din informare în locurile cel mai des frecventate de oameni.

”S-a ținut cont de aspectele de prevenire și au fost informați și îndrumați oamenii să păstreze distanța, să fie protejați. În școală, biserică, magazine, primarie a fost dusă o campanie”, a declarat edilul.

ADVERTISING

La nivel național, situația nu arată deloc ca în cele trei comune buzoiene. Media pe țară a incidenței Covid-19 este peste 9 cazuri la mia de locuitori. Județul Buzău avea marți o incidență de 6,39.

România a avut ieri cea mai neagră zi de la începutul pandemiei, cu un bilanț cu număr record de cazuri (aproape 19.000), record de morți (574) și de pacienți la ATI (peste 1.800). Președintele Klaus Iohannis a convocat pentru miercuri o ședință cu cei responsabili de gestionarea pandemiei.

Șeful statului s-a declarat ”alarmat” de lipsa de acțiuni din partea autorităților, în condițiile în care situația cauzată de pandemie e tot mai gravă de la o zi la alta.

Iohannis a vorbit de măsuri precum adoptarea în Parlament a obligativității certificatului verde pentru anumite activități, dar și de restricții ”capabile să reducă pe termen scurt mobilitatea și interacțiunea umană”.

”Nu trebuie să mai pierdem nicio clipă din a le aplica, oricât de nepopulare ar părea”, a spus Iohannis.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇