PSD a strâns peste 175.000 de semnături pentru plafonarea preţurilor la energie şi gaze

PSD a strâns peste 175.000 de semnături pentru plafonarea preţurilor la energie şi gaze

PSD a anunţat că peste 175.000 de români au semnat până acum pentru susţinerea proiectului de lege depus în Parlament privind plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze.

„Credem că acest fapt trebuie să fie un semnal clar pentru parlamentarii tuturor partidelor la dezbaterile de luni, din Senat, privind aşteptările populaţiei faţă de acest proiect extrem de important pentru milioane de români”, arată un comunicat de presă al partidului.

Conform sursei citate, proiectul PSD prevede plafonarea pentru 6 luni a preţurilor la energie şi gaze la niveluri pe care românii să le poată suporta. Astfel, în cazul electricităţii, PSD a propus, prin ultimele amendamente depuse vineri, un plafon de preţ al energiei active de 250 de lei/Mwh, în condiţiile în care ultimele oferte ale furnizorilor către populaţie, această valoare a ajuns la peste 950 lei/Mwh.

ADVERTISING

În cazul gazelor naturale, plafonul propus este de 135 de lei/Mwh, faţă de oferte ale furnizorilor de 650 lei/Mwh. PSD spune că soluțiile sale produc o scădere a preţului final faţă de actualele oferte ale furnizorilor cu 74% în cazul energiei şi 79% în cazul gazelor. Ei se laudă că, față de măsurile liberalilor, prin aplicarea cărora se ajunge la un preţ final al kilowattului de 1,01 lei, prin măsurile PSD kilowattul va costa doar 0,67 lei.

„Proiectul PSD implică o scădere a preţurilor la o valoare care se menţine pe întreaga durată a celor 6 luni de plafonare. După intrarea în vigoare a legii, toate contractele se restructurează astfel încât să nu fie depăşit preţul maximal, cel plafonat. Prin legea propusă de PSD, nivelul de trai al românilor este protejat în următoarele 6 luni de situaţia iminentă a dublării sau triplării facturilor cu utilităţile – electricitate şi gaz.

ADVERTISING

Noile facturi dublate ar însemna un cost suplimentar de minim 1.200 de euro pe an pentru fiecare gospodărie de salariaţi din România. De aceea, cerem parlamentarilor responsabili de la celelalte partide să susţină mâine soluţiile PSD care vor evita producerea unei adevărate explozii sociale în această iarnă, menţinând facturile populaţiei la un nivel suportabil”, conchide sursa menţionată.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇