Lucian Bode prezintă scuze jurnalistelor agresate la Congresul PNL şi anunţă că poliția face anchetă

Lucian Bode prezintă scuze jurnalistelor agresate la Congresul PNL şi anunţă că poliția face anchetă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a prezentat scuze, marţi, jurnalistelor care au fost agresate la Congresul PNL şi a afirmat că cei vinovaţi ”vor plăti”. Ministrul a susţinut însă că nu a văzut incidentul în care a fost implicată o jurnalistă de la Pro TV, deşi a văzut momentul în care aceasta a intrat în zona unde se vota.

”Vreau să-mi cer scuze faţă de dumneavoastră pentru comportamentul iresponsabil pe care l-au avut colegi de-ai mei din PNL faţă de două colege. Poliţia Capitalei a luat legătura cu colegele, declanşăm o anchetă şi cei vinovaţi vor plăti”, a declarat, marţi, ministrul de Interne.  

ADVERTISING

Acesta susţine că a văzut jurnaliştii care au intrat în zona în care se vota, dar nu şi momentul agresiunii.  

Pe 25 septembrie, la congresul Partidului Naţional Liberal (PNL), două jurnaliste, Iulia Gârbacea, reporter ProTV, şi Mădălina Mihalache, reporter Antena 3, au fost bruscate de câţiva membri liberali prezenţi la Congres, pe motivul că nu aveau voie să filmeze.  

Iulia Gârbacea a scris pe Facebook că, în timp ce filma, un reprezentant al ”echipei câştigătoare” i-a smuls telefonul din mână şi l-a trântit.  

ADVERTISING

Ea a precizat că lideri liberali, între care Robert Sighiartău, Lucian Bode şi Dan Motreanu, au întors spatele, fără să intervină. 

Pentru ca suntem in era pitiponcilor, a oamenilor fără creier și valori, a bărbaților care lovesc femei pt ca pot, va...

Publicată de Iulia Garbacea pe Sâmbătă, 25 septembrie 2021

Despre agresiune a scris pe rețeaua de socializare și Mădălina Mihalache, postând, de asemenea, imagini.

N-am scris pana acum pentru ca n-aveam dovada. Vreau doar sa stiti ca in noua ani de PSD doar la mitingul de la...

Publicată de Madalina Mihalache pe Luni, 27 septembrie 2021

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇