Europarlamentarul Rareş Bogdan a fost reconfirmat în funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL duminică la Consiliul Naţional al partidului, după ce a câştigat în faţa lui Adrian Veştea, din echipa lui Ludovic Orban. De altfel, echipa lui Florin Cîțu a câștigat posturile de conducere din PNL.
Rareș Bogdan a obținut 1.115 voturi, în timp ce contracandidatul său, Adrian Veştea, a primit 690 de voturi. Acesta a criticat votul, declarând ironic că ”astăzi, în a doua zi de Congres al PNL am fost martorul unei minuni”.
”Nu, nu este vorba despre biblica înmulţire a pâinilor şi peştilor, dar seamănă. Am văzut minunea ca aproximativ 1.200 de votanţi să furnizeze fix 1.842 de voturi. Evident, faptul că un candidat la funcţia de vicepreşedinte a făcut parte şi din echipa de numărare a voturilor este tot o minune. Cum zicea Iosif Vissarionovici, nu contează cine votează, contează cine numără voturile”, a spus Veștea.
Bogdan va fi prim-vicepreședintele PNL pentru Comunicare și Relații Internaționale.
Ceilalţi trei prim-vicepreşedinţi propuşi de Florin Cîţu nu au avut contracandidat: Iulian Dumitrescu, Lucian Bode și Gheorghe Flutur. Iulian Dumitrescu a fost ales cu 1620 voturi, Gheorghe Flutur cu 1674 voturi, în timp ce Lucian Bode a fost votat prim-vicepreşedinte al PNL de 1551 de delegaţi.
Totodată, au fost aleși peste 40 de vicepreședinți, printre care Marcel Vela, Gheorghe Falcă, Sorin Cîmpeanu, Florin Roman, Monica Anisie, Nelu Tătaru, Alina Gorghiu, Robert Sighiartău, Nicolae Ciucă, Cristian Buşoi, Pavel Popescu sau Ciprian Ciucu.
De asemenea, Dan Vîlceanu a fost ales secretar general.
Citește și: