PNL București o dă în judecată pe Gabriela Firea: Nu a înlocuit trei consilieri nici după 6 luni (video)

PNL București o dă în judecată pe Gabriela Firea: Nu a înlocuit trei consilieri nici după 6 luni (video)

PNL București acționează în judecată Primăria Capitalei condusă de Gabriela Firea pentru că din decembrie a refuzat să-i înlocuiască pe cei trei consilieri PNL care nu au mai ocupat funcțiile în Consiliul General, a anunțat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, într-o conferință de presă desfășurată sâmbătă dimineața.

Reprezentanţii PNL vor acţiona în instanţă pe cale civilă şi au depus plângere penală pe numele primarului general Gabriela Firea, pe numele şefului Direcţiei Juridice din Primăria Capitalei, Mariana Brod, al secretarului general al Municipiului Bucureşti, Georgiana Zamfir, dar şi împotriva consilierului general Marius Adrian Pavel, care a condus şedinţele de Consiliu General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

ADVERTISING

Motivația celor de la PNL este abuzul  în serviciu, pentru că nu au vacantat posturile si nu au votat accesul în Consiliul General pentru alți trei consilieri PNL, așa cum liberalii au cerut de mai multe ori.

Liberalii spun că în următoarea perioadă vor fi votate mai multe proiecte de interes general, iar PSD le obstrucționează participarea la votul pentru aceste proiecte.

„Din decembrie, și ulterior din mai, Partidul Național Liberal a solicitat Primăriei Municipiului București să ia act de ieșirea din consiliu a celor trei consilieri și să pună pe ordinea de zi propunerea de validare pentru următorii consilieri generali din lista de consilieri supleanți a PNL.

ADVERTISING

Trebuie să știți despre mine și despre PNL București  că acționarea în instanță nu este un scop în sine. Gabriela Firea prin refuzul sistematic de a pune pe ordinea de zi acest punct ne-a pus în situația de a apela la instanță, pentru că apreciem că este dreptul bucureștenilor, al celor care i-au votat pe reprezentanții PNL în consiliul general, să aibă acolo oameni care să le reprezinte interesele.

Apreciem și rămâne să decidă instanța că PMB prin Gabriela Firea și cei care organizează ședințele de consiliu comit un abuz prin faptul că refuză să pună pe ordinea de zi aceste puncte vizând înlocuirea consilierilor generali”, a spus Violeta Alexandru.

ADVERTISING

La rândul său, liderul consilierilor generali ai PNL, Stelian Bujduveanu, a declarat că ”subiectul plângerii penale este abuzul în serviciu” pe care actuala administraţie l-ar fi comis.

„Am încercat pe cale amiablă, am încercat pe cale administrativă, am atacat la Prefectură, dar nu putem sta deoparte să lăsăm actuala administraţie să-şi bată joc pe votul bucureştenilor, să-şi bată joc de noi toţi cetăţenii care suntem de bună credinţă”, a declarat Bujduveanu.

Acesta a precizat că are informaţii conform cărora în ultimele luni de mandat actuala administraţie doreşte să treacă proiecte pentru care are nevoie de majoritate absolută, iar acestea ar fi motivele pentru care nu se doreşte schimbarea celor trei consilieri.

Întrebată dacă există varianta amânării alegerilor locale, Violeta Alexandru a spus că PNL își dorește organizarea alegerilor la data deja anunțată, dar totul se va desfășura în funcție de situația epidemiologică și de evoluția acesteia.

Citiți și: PNL a mai racolat un primar PSD să-i fie candidat. E chiar fin al Gabrielei Firea

Firea mai are nevoie de 12 milioane de lei pentru șantierul din Prelungirea Ghencea și cere CNAIR să se miște mai repede


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇