Numele Emmei Răducanu este acum pe toate buzele după ce sportiva care reprezintă Marea Britanie a cucerit aseară la doar 18 ani primul său titlu de Mare Șlem, US Open.
Tenismena cu tată român și mamă din China a trecut de Leylah Fernandez din Canada, scor 6-4, 6-3, urmând să ajungă de luni până pe locul 23 mondial WTA, o imensă performanță, cel mai bun loc ocupat în carieră. Presa internațională s-a grăbit să umple primele pagini cu titluri senzaționale despre performanța acestei fete senzaționale.
”Britanica Emma Răducanu, de doar 18 ani, a explodat la acest US Open și a câștigat de pe locul 150 WTA primul său trofeu de Mare Șlem. Ea a trecut în finală de o altă tânără de mare perspectivă, Leylah Fernandez, 19 ani, din Canada, în doar două seturi. În 2021, basmele sunt trăite pe un teren de tenis. Iar prințesele își iau destinul în propriile mâini și lovesc cu sete în lung de linie și cu reverul. Emma Răducanu a realizat ceea ce nimeni nu realizase până acum în tenis, câștigând un titlu de Grand Slam venind din calificări. Răducanu nu și-a lăsat nicio secundă adversara să respire, iar la final s-a bucurat de ovații prelungi pe arena Arthur Ashe”, au scris în cronica lor cei de la L’Équipe.
Britanicii de la BBC și-au aplaudat îndelung propria sportivă: ”Furtuna Răducanu a oprit o pauză lungă de 44 de ani fără trofee de Mare Șlem pentru noi în tenisul femininx, de la Virginia Wade. Tinerei de 18 ani parcă nu i-a venit să creadă nici la final că a ajuns să își împlinească visul atât de devreme. E primul trofeu pentru o britanică la USO tot de la Wade încoace, în 1968, de asemenea Emma e prima tenismenă de la Serena încoace care a câștigat turneul de la Flushing Meadows fără să piardă set.
Referindu-ne și la alte titluri date de ziarele europene, Marca a notat: ”Răducanu, locul 150 în lume, a triumfat la 18 ani la US Open”, El Mundo Deportivo titra: ”Emma Răducanu face istorie și câștigă US Open la 18 ani”, în timp ce televiziunea ESPN scria despre ”o victorie istorică a unei fete de 18 ani, venită din calificări, Emma Răducanu, tenismena cu sânge românesc”.
D.A.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Mesaj emoționant transmis de Regina Angliei pentru Emma Răducanu, noua campioană de la US Open
O companie de software își ajută angajații să se mute din Texas, după ce a fost interzis avortul
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.
FAZA GRUPELOR
14 iunie
- Grupa A: Germania – Scoția 5-1 – cronica meciului
15 iunie
- Grupa A: Ungaria – Elveția 1-3 – cronica meciului
- Grupa B: Spania – Croația 3-0 – cronica meciului
- Grupa B: Italia – Albania 2-1 – cronica meciului
16 iunie
- Grupa D: Polonia – Olanda 1-2 – cronica meciului
- Grupa C: Slovenia – Danemarca 1-1 – cronica meciului
- Grupa C: Serbia – Anglia 0-1 – cronica meciului
17 iunie
- Grupa E: România – Ucraina 3-0 – cronica meciului
- Grupa E: Belgia – Slovacia 0-1 – cronica meciului
- Grupa D: Austria – Franța 0-1 – cronica meciului
18 iunie
- Grupa F: Turcia – Georgia 3-1 – cronica meciului
- Grupa F: Portugalia – Cehia 2-1 – cronica meciului
19 iunie
- Grupa B: Croația – Albania 2-2 – cronica meciului
- Grupa A: Germania – Ungaria 2-0 – cronica meciului
- Grupa A: Scoția – Elveția 1-1 – cronica meciului
20 iunie
- Grupa C: Slovenia – Serbia 1-1 – cronica meciului
- Grupa C: Danemarca – Anglia 1-1 – cronica meciului
- Grupa B: Spania – Italia 1-0 – cronica meciului
21 iunie
- Grupa E: Slovacia – Ucraina 1-2 – cronica meciului
- Grupa D: Polonia – Austria 1-3 – cronica meciului
- Grupa D: Olanda – Franța 0-0 – cronica meciului
22 iunie
- Grupa F: Georgia – Cehia 1-1 – cronica meciului
- Grupa F: Turcia – Portugalia 0-3 – cronica meciului
- Grupa E: Belgia – România 2-0 – cronica meciului
23 iunie
- Grupa A: Elveția – Germania 1-1 – cronica meciului
- Grupa A: Scoția – Ungaria 0-1 – cronica meciului
24 iunie
- Grupa B: Croația – Italia 1-1 – cronica meciului
- Grupa B: Albania – Spania 0-1 – cronica meciului
25 iunie
- Grupa D: Țările de Jos – Austria 2-3 – cronica meciului
- Grupa D: Franța – Polonia 1-1 – cronica meciului
- Grupa C: Anglia – Slovenia 0-0 – cronica meciului
- Grupa C: Danemarca – Serbia 0-0 – cronica meciului
26 iunie
- Grupa E: Slovacia – România 1-1 – cronica meciului
- Grupa E: Ucraina – Belgia 0-0 – cronica meciului
- Grupa F: Cehia – Turcia 1-2 – cronica meciului
- Grupa F: Georgia – Portugalia 2-0 – cronica meciului
OPTIMI DE FINALĂ
29 iunie
- Meci 38 Elveția – Italia 2-0 – cronica meciului
- Meci 37 Germania – Danemarca 2-0 – cronica meciului
30 iunie
- Meci 40 Anglia – Slovacia 2-1 – cronica meciului
- Meci 39 Spania – Georgia 4-1 – cronica meciului
1 iulie
- Meci 42 Franța – Belgia 1-0 – cronica meciului
- Meci 41 Portugalia – Slovenia 0-0 (3-0 după penaltiuri) – cronica meciului
2 iulie
- Meci 43 România – Olanda 0-3 – cronica meciului
- Meci 44 Austria – Turcia 1-2 – cronica meciului
SFERTURI DE FINALĂ
5 iulie
- Meci 45 Spania – Germania 1-1 (2-1 după prelungiri) – cronica meciului
- Meci 46 Franța – Portugalia 0-0 (5-3 după penalty-uri) – cronica meciului
6 iulie
- Meci 48 Anglia – Elveția 1-1 (5-3 după penalty-uri) – cronica meciului
- Meci 47 Olanda – Turcia 2-1 – cronica meciului
SEMIFINALE
9 iulie
- Meci 49 Spania – Franța 2-1 – cronica meciului
10 iulie
- Meci 50 Olanda – Anglia 1-2 – cronica meciului
Zile de pauză pe 11, 12 și 13 iulie
FINALA EURO 2024
14 iulie
- Meci 51 Spania – Anglia 2-1 – cronica meciului