Fals tratat vesel despre fotbal, navigație, raliu și bulion politic

Fals tratat vesel despre fotbal, navigație, raliu și bulion politic
  • Uite că UE se ține de cuvânt cu problema asta a statului de drept și nu aprobă deocamdată PNRR maghiar și polonez. N-ar vrea UE să condiționeze PNRR român de reformele din justiție? Așa ar învăța și coaliția noastră de trei parale să vorbească aceeași limbă, măcar până se văd cu euroii în căruța națională. Cât despre PNDL3 să auzim la DNA numai de bine.
  • Domnul Ludovic spune că PNL nu datorează nimic președintelui Iohannis, ba dimpotrivă. Președintele tace, ceea ce înseamnă că PNL îi datorează capul lui Orban și, dacă nu i l-a dat, îl ia dumnealui prin aripa câștigătoare. Aripă care bate șeile membrilor partidului nu cu biciușca ci cu bâta, deșălând biata iapă penelistă. În lipsă de o manea pe tema asta de la Florin Salam, musai să cităm un vers rock drag premierului: Bruce Lee îl bate pe Van Damme cu parul prezidențial….
  • Iar cu Superman Cîțu dă de pământ când vrea mușchii lui Batman PSD, așa a zis domnul Florin Roman, fie-i gura de penelist aurită. Așa-i în tenis.
ADVERTISING

Iluzii iluzorii, ca să te bagi la prezidențiale trebuie un mare partid care să muncească pentru tine asamblat pe o mare emoție națională. Coana Veorica a avut doar un mare partid și a pierdut, pentru Iohannis, vorba lui Orban, a muncit PNL și trântitul mucilor în fasole făcut de domnul Ponta a oripilat lumea, d-aia a pierdut madam de Videle și a câștigat primarele de Sibiu.

Iar USR se scufundă încet, încet, fără să se izbească de vreun aisberg, ci pentru că nu are matrozi hârșiți să manevreze velele ci doar câte un mus pe ici pe colo care freacă puntea. Ce crede domnul Cioloș, că 'mnealui șade la Bruxelles și Barna trudește pe Dâmbovița să facă partidul pachebot? Doamne, ce măcel va fi la următoarele alegeri USR!

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe
  • Președintele Iohannis, lăsat de pesede fără putere în primul mandat, a jucat în acei ani ca naționala nostră de fotbal pe vremea încă nu generalului Iordănescu: cu șezutu-n poartă și încasând gol după gol.

După ce Dragnea a lăsat pesede orfan de căpitan domnul președinte a manevrat cu liguroiul pandemiei în ceaunul alegerilor și s-a trezit cu bulionul puterii fierbând și dând afară din tuci. Domnu' președinte, înainte de a pune bulionul în borcane iar borcanele în cămara istoriei, trebuie tras jarul de sub tuci, nu vârâte lemne câștigătoare în foc.

Concluzia califului e una singură, când ai prea multă putere în, vorba domnului Florin Roman, mușchii de la talpă, apeși accelerația la refuz și bagi Audi guvernamental cu trei cercuri de diametre diferite în șanț. Așa se întâmplă dacă cinci ani mergi cu piciorul pe frână și arunci pasagerul din dreapta, pe LCK, prin parbriz, spre hazul galeriei pesediste.

ADVERTISING
  • Iar ne agasează domnul Cîțu cu cifrele alea formidabile despre investiții. Domnu' prim ministru, să marchezi un gol din ofside este un lucru memorabil și extraordinar pentru echipa Adunații Copăceni, care merită trâmbițat și sărbătorit cu mici și bere. Dar din păcate România joacă din 2007 în liga europeană iar acolo exemplu de echipă câștigătoare este Bayern Munchen, nu FCSB.

Nu cu cât am crescut față de 0,00 și ceva procente băgate în investiții de Dragnea ne interesează ci cât mai avem de așteptat până ce rezultatul investițiilor să fie pentru buzunarul românului ce este numărul de mondiale câștigate de echipa Germaniei pentru mândria nemțească.

Apropo, dacă investițiile sunt mari ca Gicu Dobrin, de ce inflația generată de creșterea pe consum a crescut și ea mai dihai ca Ianis Hagi?

  • Părerea mea de bătrân lup de apă gazoasă pusă-n vin este că pesede Dragnea pierind, iar PSD Ciolacu ieșind din peisaj, domnul președinte a pierdut nordul de pe busola puterii. La noi pe Dâmbovița ai nevoie de un inamic advers la care să te raportezi și cu care să te bați. Bine ar fi ca politicienii noștri să se ia la trântă intelectuală cu principiile politice sănătoase și să stoarcă din ele ce e mai bun pentru galerie. Chestiunea asta se poate numi la o adică interes național și pe busola politică virgulă corectă este chiar nordul către care trebuie dus barcazul românesc. Mai ales acum, când vântul PNRR european amenință să sufle prin velele sale zdrențuite.

Iar un barcaz fără busolă este ca și Craiova Maxima fără Oblemenco, Beldeanu, Cămătaru și Balaci la un loc, care va să zică fără virgulă că nu există.

Din păcate, între timp, pe ecranul politic Bruce Lee îl bate pe Van Damme…


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇