AFV Beltrame Group, acţionarul Donalam, unul dintre cei mai mari producători europeni de bare din oţel şi alte oţeluri speciale, anunţă o investiţie de 200 milioane de euro într-o capacitate de producţie de oţel-beton şi sârmă laminată în România.
Carlo Beltrame, CEO al Donalam Călăraşi, vrea ca toată producţia de la noua capacitate să rămână în România.
„Eu sper că va rămâne toată producţia în România. România importă în momentul de faţă 1,5 milioane de tone de fier-beton. În momentul de faţă un milion şi jumătate de tone de oţel-beton şi sârmă laminată. Se vor produce la Călăraşi 600-700.000 de tone, adică 40-50% din piaţă. Eu cred că obiectivul nostru e să trimitem marfa doar în România”, a spus el, răspunzând la o întrebare a ZF.
În România, construcţiile, în special infrastructura, accelerează, în consecinţă, cererea de materiale de construcţii precum oţelul-beton este în creştere.
Carlo Beltrame a mai spus că nu rămâne Călăraşi ca locaţie bătută în cuie pentru investiţie, ci mai este în discuţii cu autorităţile locale din Buzău, Brăila, dar se negociază şi pentru preluarea COS Târgovişte, combinat de oţeluri speciale falimentar acum.
Materia primă pentru producţia de oţel beton şi sârmă laminată pentru noua fabrică va fi importată, în condiţiile în care oţelul necesar nu se produce în România, însă restul de resurse: energie, piese de schimb etc. vor veni de la furnizori locali, a precizat Carlo Beltrame.
Combinatul pe care italienii vor să îl construiască în România va avea o capacitate de producţie de cel puţin 600.000 de tone pe an de oţel-beton şi sârmă laminată.
Investiţia va crea 250 de noi locuri de muncă direct la nivel local, precum şi aproape 1.000 de locuri de muncă indirect, potrivit reprezentanţilor companiei.
Grupul Beltrame deţine în România combinatul siderurgic Donalam din Călăraşi, specializat în producţia de bare de oţel laminate la cald şi oţeluri speciale, cu utilizări în diverse industrii, de la petrol şi gaze, auto, echipamente mecanice mari şi hidraulice, la maşini şi echipamente agricole.
Vezi şi: