Andrei Zamfir (The Mono Jacks), despre revenirea la evenimentele cu public: Ne este dor de oameni. Sperăm să nu mai trecem prin atâtea luni fără concerte

Poți să asculți LIVE trupa The Mono Jacks, în acest weekend, la festivalul Living Rock, care are loc pe Plaja Tuzla.
Andrei Zamfir (The Mono Jacks), despre revenirea la evenimentele cu public: Ne este dor de oameni. Sperăm să nu mai trecem prin atâtea luni fără concerte

The Mono Jacks este acea trupă care se potrivește perfect cu o seară răcoroasă de vară. Cântecele te îndeamnă la visare și reflecție, fiind meșterite în așa fel încât să-ți rămână în cap și-n suflet.

Andrei Zamfir, chitaristul formației, a povestit într-un scurt dialog cu SpotMedia.ro cum a experimentat trupa ultimele luni, marcate de lipsa concertelor și de întâlnirile cu fanii, ce urmează pe plan muzical, precum și ce au pregătit pentru Living Rock, singurul festival de rock alternativ de la mare, care are loc în perioada 20-22 august pe Plaja Tuzla.

Cum v-a fost până acum în pandemie, ca muzicieni? Ce lecții ați învățat, din punct de vedere artistic, în această perioadă și cum s-au reflectat în compozițiile și în atitudinea voastră?

ADVERTISING

Pandemia este foarte complicată, pentru că ne lipsesc concertele din punct de vedere emoțional, înainte de orice alt aspect. Ce am învățat este mult prea devreme de spus, vom vedea pe măsură ce va prinde viață următorul album.

Cum v-a fost să reveniți pe scenele cu public? Ce înseamnă pentru voi apropierea de oamenii care vă știu și vă simt muzica?

A fost minunat, superb, cel mai incredibil moment posibil. Relația cu publicul la un concert live este greu de explicat, e aproape ca un drog. Ne este dor de oameni, sperăm să nu mai trecem prin atâtea luni fără concerte.

Care este filosofia după care vă ghidați în munca voastră?

ADVERTISING

Nu cred că ne dăm seama conștient de așa ceva. Filosofia este, în primul rând, să fim sinceri - și mai vedem de acolo. Patru băieți care fac gălăgie.

22181156_10155173119572675_6739643487883305142_o

Care e relația voastră, ca artiști, cu vulnerabilitatea? Cum vă raportați voi la vulnerabilitate și cum se transpune în toată munca voastră?

Vulnerabilitatea face parte din viață, o acceptăm, o poftim la noi în sală și dacă reușim să o povestim prin ritmuri și note, atunci totul e perfect. Dacă ești sincer când compui ceva și nu păcălești pe nimeni, atunci poți să mergi mai departe.

Cum e primit genul vostru de muzică în Romania? Ce se poate face pentru a fi promovat mai bine - și apreciat mai mult? Cum ajută în acest demers un festival dedicat alternativului?

ADVERTISING

Nu știm care este genul nostru de muzică - și nici nu este relevant în vreun fel. Nu o să facem nimic diferit și nici nu o să ne schimbăm pentru altfel de reacții. Suntem primiți bine peste tot - ceva facem bine, probabil.

Mai departe de-atât, avem o echipă mișto care ne este alături și care se gândește la lucrurile legate de promovare și strategie.

Festivalurile ajută, evident, pentru că ajungi la mai mulți oameni care poate încă nu te cunosc, dar a doua zi o să te caute pe Internet să mai asculte ceva de la tine. Toată lumea e fericită.

Piesele voastre impregnează o stare de reflecție, de reverie, poate și de melancolie, dar cu siguranță reușesc să „atingă” sufletul ascultătorului. Care e procesul vostru de creație? Ce vă inspiră, ce vă face sufletul să tresalte? Și cum reușiți să transpuneți aceste trăiri în versuri și linii melodice?

Nu există o rețetă. Încercăm să facem lucrurile cât mai natural, de obicei primul instinct este cel mai bun, ai greșit dacă încerci să complici o idee simplă care sună bine.

În rest, e totul OK dacă ieșim cu zâmbetul pe buze din sală. Dacă nu se întâmplă asta, trecem mai departe, căutăm altceva. Avem perioade bune, altele mai puțin productive; nu e un concurs, nu e un sprint de 100 de metri. E un maraton. Și ne bucurăm de el.

The Mono Jacks - Infinit (official video)

Cu ce gând plecați spre Living Rock?

Cu gândul la probele de sunet care, odată începute, o să se și termine. Moment în care vom căuta cel mai scurt drum posibil până la mare și ne vom arunca în valuri. O să fie un concert de povestit nepoților!

Citește și: Cum e să fii muzician în pandemie: Adrian Despot, despre lecțiile învățate în perioada de lockdown


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇