A fost făcută publică cea mai mare hartă 3D de a Universului. 20 de ani s-a muncit la ea (Video)

A fost făcută publică cea mai mare hartă 3D de a Universului. 20 de ani s-a muncit la ea (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Luni a fost publicată cea mai mare hartă 3D a Universului realizată vreodată, un efort a nu mai puțin de 30 de instituții din lumea întreagă.

„Este unul dintre cele mai importante progrese în domeniul cosmologiei din ultimul deceniu”, a declarat Will Percival, de la Universitatea din Waterloo (Canada), care a coordonat echipa de peste 100 de astrofizicieni care a lucrat la hartă timp de peste 20 de ani, conform Science Alert.

Universul este prezentat de la momentul în care avea aproximativ 300.000 de ani.

ADVERTISING

În studiul lor, oamenii de știință arată că expansiunea Universului a început să se accelereze în urmă cu aproximativ șase miliarde de ani, ritmul devenind și mai alert ulterior.

Această expansiune accelerată pare să se datoreze unei componente misterioase invizibile a Universului numită „energie întunecată”, în concordanță cu Teoria generală a relativității a lui Einstein.

SDSS releases largest 3D map of the universe ever created

Vezi și Un sistem solar aproape de Terra înfierbântă imaginația astronomilor: Ar putea găzdui viața!

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇