Până acum se credea că interacțiunile sub formă de salut, atunci când ne întâlnim sau ne despărțim, sunt comune doar nouă, oamenilor. Iată că lucrurile nu stau deloc așa, existând încă cel puțin două specii care procedează la fel. E vorba despre maimuțele bonobo și de cimpanzei.
Un studiu recent, care a presupus monitorizarea lor în captivitate, a arătat că și acestea au același obicei, se arată într-un raport publicat de iScience, citat de IFL Science. Ambele specii sunt unele sociale și sociabile și s-a dovedit că au în limbajul lor ”fraze” de început și sfârșit pentru interacțiunile lor.
Privitul în ochi, anumite sunete și chiar atingeri fac parte din formulele lor de salut, au concluzionat oamenii de știință de la Durham University, care au studiat comportamentul a nu mai puțin de 1.242 de primate din aceste două specii.
Citește și Cum se distrează cimpanzeii în carantină: Un fel de Big Brother!
Există însă diferențe între cele două specii când vine vorba despre astfel de interacțiuni: maimuțele bonobo preferă să se atingă (în proporție de 90%) atunci când se întâlnesc, înainte de a se juca, de exemplu, în timp ce cimpanzeii fac asta doar în proporție de 69%.
Apoi, în cazul maimuțelor bonobo contează ce relație au cu individul întâlnit. Dacă e una bună, apropiată, atunci și salutul e mai puțin politicos și se depune mai puțin efort în cursul acestuia.
Vezi și Cimpanzeii au fost văzuți omorând gorile pentru prima oară