Liderii europeni au reuşit, după patru zile și patru nopți de summit la Bruxelles, să ajungă la un acord privind bugetul multianual şi pachetul de relansare economică post-coronavirus. Noua propunere este, după cum a spus Charles Michel, preşedintele Consiliului European, rezultatul negocierilor colective.
Între condiţiile impuse pentru acordarea de granturi şi împrumuturi, se regăsește și respectarea statului de drept.
Marţi dimineaţa, Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a anunţat pe Twitter: „Acord!”.
Şefii de state şi de guverne ale ţărilor membre Uniunii Europene au căzut de acord asupra planului prin care sunt împrumutaţi 750 de miliarde de euro ca răspuns la pandemia care a ucis 135.000 de oameni în Blocul Comunitar şi a afectat economia pe continent, scrie politico.eu.
Fondul de relansare economică a UE, compus din granturi în valoare de 390 de miliarde de euro şi împrumuturi nerambursabile de 360 de miliarde de euro, se adaugă bugetului pentru următorii şapte ani, Cadrul Financiar Multianual, de 1.074 de miliarde de euro, pentru care, de asemenea, liderii au ajuns la un acord comun. Astfel, pachetul financiar este de 1.820 de miliarde de euro.
Al doilea cel mai lung summit din istoria UE
Înţelegerea a fost încheiată marţi, la ora locală 05:30.
Erată: Inițial, vă relatasem că acesta a fost cel mai lung Consiliu European din istoria UE, însă se pare că i-au lipsit 25 de minute pentru a atinge acest record. Cel mai îndelungat summit UE datează din decembrie 2000 şi a fost găzduit de oraşul francez Nisa. Negocierile de atunci între liderii statelor membre au durat 91 de ore şi 45 de minute, potrivit calculelor UE.
La conferinţa de presă care a urmat, Michel a spus: „Am reuşit! Europa este puternică! Europa este unită”.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus la aceeaşi conferinţă că este „regretabil” că sumele pentru anumite domenii, precum programele de sănătate, au fost reduse în final. Ea a adăugat că, deşi UE este deseori acuzată că acţionează „puţin cam târziu”, acest lucru nu poate fi spus acum.
„Am negociat timp de patru zile şi nopţi, peste 90 de ore, dar a meritat”, a spus ea.
Summit-ul a fost prima întâlnire fizică a liderilor UE de la impunerea izolării, în luna martie, şi a avut loc cu măsuri extraordinare de prevenire a răspândirii coronavirusului.
Şefii de state şi de guverne au purtat de cele mai multe ori mască, s-au reunit în săli mari, care să permită distanţarea fizică, şi au fost nevoiţi să reducă delegaţiile la doar şase oficiali, de la 19, câţi erau de obicei.
În luna mai, Franţa şi Germania au propus un program de granturi în valoare de 500 de miliarde de euro, pe care Comisia Europeană l-a adoptat şi a adăugat 250 de miliarde de euro.
La summit-ul început vineri, Olanda, Austria, Suedia şi Danemarca s-au opus alocării acestei sume, preferând suplimentarea împrumuturilor, astfel că negocierile au fost prelungite.