Toate contractele de muncă trebuie modificate în perioada următoare

Toate contractele de muncă trebuie modificate în perioada următoare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Toate contractele de muncă trebuie să fie modificate în perioada următoare, astfel încât să includă și o informare privind pensia privată.

Mai exact, angajatorii trebuie să-și informeze salariații că sunt obligați să adere la un fond de pensii administrat privat.

Conform avocatnet, este vorba de o modificare legislativă recentă, introdusă prin ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS) nr. 585/2021, aplicabil din 20 iulie.

Noua obligație de informare vizează persoanele prevăzute la art. 30 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Conform acestui articol, persoanele în vârstă de până la 35 de ani sunt obligate să adere la un fond de pensii administrat privat, în timp ce persoanele de până în 45 de ani pot opta pentru aderarea la un asemenea fond.

ADVERTISING

Cu toate acestea, specialiștii în legislația muncii recomandă includerea informării în toate CIM-urile active, indiferent de vârsta angajatului.

În România, există aproximativ 5,5 milioane de contracte de muncă active.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇