Germania a trimis o navă de război în Marea Chinei de Sud, pentru prima oară în aproape două decenii, alăturându-se altor state care îşi extind prezenţa militară în regiune, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de ambiţiile teritoriale ale Chinei.
″Bayern″, navă militară cu o lungime de 139 de metri, a plecat cu peste 200 de soldaţi la bord din portul Wilhelmshaven. Misiunea va dura câteva luni.
Marina americană efectuează în mod regulat operaţiuni ”de libertate a navigaţiei”, în care navele lor trec aproape de unele dintre insulele contestate, într-o demonstraţie de forţă.
China obiectează faţă de aceste misiuni americane, acuzând că nu ajută la promovarea păcii şi a stabilităţii.
Washingtonul a plasat combaterea Chinei în centrul politicii sale de securitate naţională şi vrea să îşi mobilizeze partenerii împotriva politicilor externe şi economice coercitive ale Beijingului.
Oficialii de la Berlin au spus că nava germană va respecta rutele comerciale obişnuite. Nu este de aşteptat nici ca fregata să navigheze prin Strâmtoarea Taiwanului, o altă activitate americană regulată condamnată de Beijing.
Rolul misiunii
Cu toate acestea, Berlinul a afirmat în mod clar că misiunea are rolul să sublinieze faptul că Germania nu acceptă pretenţiile teritoriale ale Chinei.
Germania trebuie să echilibreze interesele sale de securitare cu interesele economice, China fiind cel mai important partener comercial al Berlinului. Exporturile germane au contribuit la atenuarea impactului pandemiei de Covid-19 asupra economiei ţării, cea mai mare din Europa.
Ministrul german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, a mers în portul Wilhelmshaven pentru a asista la plecarea fregatei Bayern în călătoria sa de şapte luni care o va duce în Australia, Japonia, Coreea de Sud şi Vietnam.
Este aşteptat ca nava să traverseze Marea Chinei de Sud la jumătatea lunii decembrie, devenind astfel prima navă de război germană care va trece prin regiune din 2002.
"Dorim ca legea existentă să fie respectată, rutele maritime să fie liber navigabile, societăţile deschise să fie protejate şi comerţul să respecte reguli corecte", a spus Kramp-Karrenbauer.
Ţări precum Marea Britanie, Franţa, Japonia, Australia şi Noua Zeelandă şi-au extins la rândul lor activitatea în Pacific, pentru a contracara influenţa Chinei.
Citeşte şi analiza Cele cinci forțe care schimbă lumea și cum va culmina criza globală cu războiul pentru supremație SUA-China