Peste 60 de milioane de infectări cu noul coronavirus au fost înregistrate în Europa de la începutul pandemiei de COVID-19, reprezentând aproximativ 30% din totalul cazurilor raportate la nivel mondial, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Biroul regional pentru Europa al OMS a lansat un apel public prin care a cerut ţărilor europene să depună eforturi mai mari pentru a obţine progrese mai rapide şi mai echitabile în ceea ce priveşte vaccinarea oamenilor împotriva COVID-19, insistând asupra disparităţilor ample care există între ţările de pe acest continent, arată DPA.
Deşi ratele de vaccinare din Europa sunt printre cele mai mari din lume, directorul biroului regional al OMS pentru urgenţe, Dorit Nitzan, a spus că multe persoane din categoriile prioritare – precum vârstnicii şi angajaţii din domeniul sănătăţii – nu au fost încă vaccinate.
În Europa au fost raportate peste 1,2 milioane de decese asociate maladiei COVID-19. La nivel global, numărul deceselor asociate COVID-19 a ajuns la 4,2 milioane, potrivit unui bilanţ publicat de OMS.
OMS are în total peste 50 de ţări membre în regiunea Europa, inclusiv state precum Rusia, Ucraina şi Turcia.
Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a înregistrat până în prezent 34,4 milioane de infectări şi peste 740.000 de decese asociate COVID-19 în rândul celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene şi al celor trei state partenere – Norvegia, Islanda şi Liechtenstein -, care fac parte din spaţiul economic european.
Şi în interiorul UE există disparităţi ample în privinţa ratelor de vaccinare anti-COVID-19, întrucât unele ţări, precum Bulgaria şi România, se află cu mult în spatele altor state membre, mai notează DPA.
Citeşte şi: