Procuror român la Parchetul European: Am primit deja numeroase cazuri din România

Procuror român la Parchetul European: Am primit deja numeroase cazuri din România

Încă din primele zile de activitate ale Parchetului European, procurorii au primit deja numeroase cazuri din România, spune Cătălin Borcoman, procurorul care reprezintă România la Parchetul European.

Într-un interviu acordat publicației Adevărul, acesta spune că este vorba de aproximativ 200 infracțiuni comise după data de 20 noiembrie 2017 (data intrării în vigoare a Regulamentului EPPO) şi până la 1 iunie, data începerii operaţiunilor Parchetului European.

”Ne aşteptăm să avem de verificat dacă se impune preluarea, sau revocarea cum este termenul folosit de legislaţia europeană, unui număr de peste 200 de cazuri doar dintre cele înregistrate în perioada menţionată. Pot spune că până la jumătatea lunii iunie 2021 am primit peste 100 de cazuri spre analiză. De asemenea există în curs de verificare numeroase sesizări noi primite după 1 iunie”, a spus procurorul român.

ADVERTISING

”Pentru că un dosar să fie instrumentat de EPPO, în cazul fraudelor cu fonduri europene trebuie să fie un prejudiciu de peste 10.000 euro iar în cazul fraudelor cu TVA acestea trebuie să aibă un caracter transfrontalier şi să producă un prejudiciu de peste 10 milioane euro”, a explicat procurorul pentru publicația citată.

”Alături de aceste infracţiuni Parchetul European va putea investiga şi infracţiuni în legătură cu cele două categorii menţionate anterior cum ar putea fi cu titlu exemplificativ corupţia în vederea fraudării intereselor financiare ale Uniunii, constituirea unui grup criminal organizat pentru comiterea unor astfel de infracţiuni sau spălarea banilor proveniţi din aceste fraude”, a declarat Cătălin Borcoman, fost consilier al Laurei Codruța Kovesi și fost procuror-șef al DIICOT Brașov.

ADVERTISING

Cătălin Borcoman a invocat de două ori în cadrul interviului ”experiența dobândită în România”, când a vorbit despre cum va face față încercărilor de a submina independența justiției, presiunilor asupra procurorilor și a campaniilor de intimidare și hărțuire.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇