Anticorpii produși de vaccinul Sinovac dispar după șase luni. A treia doză este necesară

Anticorpii produși de vaccinul Sinovac dispar după șase luni. A treia doză este necesară

Anticorpii produşi de vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania chineză Sinovac Biotech scad treptat sub un nivel-cheie la aproximativ şase luni după administrarea celei de-a doua doze în cazul celor mai multe dintre persoanele vaccinate.

Însă a de-a treia doză a serului (suprarapel) a arătat un puternic efect de stimulare a protecţiei împotriva noului coronavirus, potrivit unui studiu realizat în laborator.

Cercetătorii din China au raportat aceste descoperiri după ce au studiat probe sangvine prelevate de la adulţi sănătoşi cu vârste cuprinse între 18-59 de ani, într-un studiu publicat duminică, dar care nu a fost deocamdată examinat de alţi oameni de ştiinţă, informează Reuters.

Dintre participanţii care au primit cele două doze, administrate la două sau la patru săptămâni între ele, doar 16,9% respectiv 35,2% aveau în continuare anticorpi neutralizanţi peste un prag considerat de specialişti ca fiind detectabil, la şase luni după administrarea celei de-a doua doze, afirmă autorii cercetării.

Datele au fost obţinute de la două grupuri de peste 50 de voluntari fiecare, în timp ce coordonatorii studiului au administrat apoi cea de-a treia doză sau un placebo la un total de 540 de participanţi.

Potrivit cercetătorilor chinezi, nu este clar felul în care scăderea nivelului de anticorpi ar putea să afecteze eficacitatea vaccinului, întrucât oamenii de ştiinţă nu au stabilit deocamdată cu exactitate nivelurile de anticorpi care sunt necesare pentru ca un vaccin să poată să prevină apariţia acestei boli.

„Pe termen scurt spre mediu, convingerea unui număr cât mai mare de oameni să îşi completeze schema actuală de vaccinare (….) ar trebui să fie prioritară”, notează autorii studiului.

ADVERTISING

De 5 ori mai mulți anticorpi după suprarapel

Autorii studiului au dezvăluit şi faptul că participanţii din unele grupuri care au primit a treia doză a vaccinului Sinovac la circa şase luni după cea de-a doua doză au arătat o creştere de 3-5 ori a nivelurilor de anticorpi după alte 28 de zile, în comparaţie cu nivelurile detectate la patru săptămâni după administrarea celei de-a doua doze.

Autorii cercetării au avertizat că studiul lor nu a testat efectul anticorpilor asupra variantelor mai transmisibile şi că este nevoie de studii suplimentare pentru a determina durata anticorpilor după injectarea celei de-a treia doze.

ADVERTISING

Studiul a fost realizat de cercetători de la autorităţile pentru prevenirea şi controlul bolilor din provincia Jiangsu, cercetători ai companiei Sinovac şi de la alte instituţii din China.

A treia doză, tot mai des întâlnită

Indonezia şi Thailanda au acceptat deja să administreze o a treia doză de vaccin de la Moderna sau Pfizer persoanelor care au parcurs deja schema completă de imunizare cu vaccinul Sinovac, din cauza îngrijorărilor legate de eficienţa acestuia din urmă împotriva variantei Delta a noului coronavirus, care este mult mai transmisibilă.

Turcia a început să administreze o a treia doză de vaccin, fie de la Sinovac, fie de la Pfizer, la anumite persoane care au fost imunizate cu serul chinezesc.

Până la sfârşitul lunii iunie, compania Sinovac livrase peste 1 miliard de doze cu vaccinul său CoronaVac, un instrument major al campaniilor de imunizare din China, Brazilia, Indonezia şi Chile.

Secretarul de Stat pentru Sănătate din Filipine, Francisco Duque, a declarat marţi că nu există deocamdată nicio recomandare formulată de grupul de experţi în vaccinare din această ţară în privinţa administrării unei doze de suprarapel, însă acei specialişti discută în prezent o astfel de posibilitate.

ADVERTISING

Citește și:




În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇