Bode i-a premiat pe poliţiştii care au oprit traficul ca să aterizeze elicopterul american, la Piaţa Charles de Gaulle

Bode i-a premiat pe poliţiştii care au oprit traficul ca să aterizeze elicopterul american, la Piaţa Charles de Gaulle
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua Ministerului Afacerilor Interne a fost sărbătorită luni, fiind organizată o ceremonie în cadrul căreia angajaţii cu merite deosebite au primit Emblema de Onoare a MAI.

Printre cei premiaţi s-au aflat şi doi poliţişti de la Rutieră – comisar Beinur Cojocariu şi agent principal Ion Adrian – care au reuşit joia trecută să oprească la timp traficul rutier în Piaţa Charles de Gaulle din Capitală, în timpul aterizării forţate a unui elicopter militar american.

De asemenea, a fost premiat plutonierul adjutant şef - Mihai Dănilă de la IGSU, care a coordonat acţiunea de intervenţie pentru stingerea incendiului din 2 iulie de la platforma rafinăriei Petromidia.

Acesta a rămas la comandă la locul evenimentului până a doua zi şi a urmărit permanent fluctuaţiile de temperatură şi emisiile de gaze pentru a se asigura că nu mai este niciun pericol pentru populaţie.

Ceremonie de acordare a Emblemei de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, unor angajați cu merite deosebite. Evenimentul este organizat în contextul Zilei MAI.

Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania pe Duminică, 18 iulie 2021

Ministrul de Interne, Lucian Bode, i-a mai premiat pe:

  • agent-şef adjunct de poliţie Dragoş Ionuţ Creţu de la Poliţia Municipiului Sebeş - Secţia 7 Poliţie Rurală Sebeş şi agent-şef adjunct Cosmin Horea Pop de la Biroul Rutier, care au reuşit să reţină şi să găsească un bărbat care se ascundea în pădure, după ce ucisese un bărbat şi înjunghiase o femeie;
  • agent principal Andrei Moldovan - a dat dovadă de iniţiativă şi curaj în timpul unei acţiuni dificile organizate într-o zonă greu accesibilă din Munţii Rodnei în scopul prinderii în flagrant a unor persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni la regimurile armelor şi muniţiilor şi vânătorii;
  • subcomisar de poliţie Cristian Pavelescu şi agent principal Constantin Vătăjelu - au fost implicaţi în operaţinea de salvare a unui copil al cărui tată ameninţa că aruncă în aer apartamentul din Piatra Neamţ în care se aflau.
  • agent de poliţie Tony Ionuţ Popescu din cadrul IPJ Dolj - a contribuit la salvarea a două femei care erau sechestrate într-un apartament de un bărbat.
  • agent-şef de poliţie Antal Mihaly Simon - a intervenit pentru salvarea unui bărbat dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu.
  • agent-şef principal de poliţie Silviu Stan - a avut o implicare deosebită în proiectul de pregătire a echipelor canine în detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS CoV-2;
  • comisar de poliţie Dan Burzo de la Poliţia de Frontieră - Serviciul Teritorial Satu Mare - a destructurat două reţele de trafic de migranţi care acţionau pe zona de nord-vest a României.
  • comisar de poliţie Vlad Dragu de la Poliţia de Frontieră pe linia migraţiei ilegale - ofiţerul a depistat opt reţele infracţionale formate din cetăţeni români cu domiciliul în Bucureşti, Ialomiţa, Arad, Bacău, Hunedoara şi Timiş, care transportau migranţi ilegali.
  • agent de poliţie Răzvan Mircea Mili de la Poliţia de Frontieră - în perioada în care şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, poliţistul a participat la depistarea timpurie a numeroase grupuri de migranţi, a executat misiuni ca operator pe autospeciala cu termoviziune şi a participat la întărirea dispozitivului la frontiera cu Serbia;
  • comisar-şef de poliţie Ioan Oniga de la Poliţia de Frontieră - ofiţer cu o carieră de aproape 30 de ani în structurile de poliţie, care a dovedit implicare în implementarea cu succes a zeci de proiecte finanţate din fonduri europene, începând cu anul 2007, participând la implementarea a mai multor zeci de proiecte.
  • agent-şef adjunct de poliţie Mihai Laurenţiu Văduva de la Poliţia de Frontieră - în data de 26 mai 2021, în timpul executării serviciului în PTF Giurgiu Rutier, pe sensul de intrare în ţară, a descoperit într-un autocamion înmatriculat în Ucraina 21 de migranţi de naţionalitate siriană ascunşi în compartimentul marfă care intenţionau să intre fraudulos în ţara noastră;
  • plutonier adjutant şef Ionuţ Gălăţeanu - comandant de echipaj la Pichetul de Pompieri Nave Operative Crişan, deşi se afla în timpul liber, a intervenit pentru salvarea unui bărbat, cunoscut cu afecţiuni cardiace.
  • plutonier adjutant George Laurenţiu Lie - s-a implicat în salvarea unei femei care a încercat să se sinucidă aruncându-se în râul Olt de pe podul care face legătura între municipiul Făgăraş şi cartierul Galaţi.
  • plutonier adjutant Petre Dumitru Valtizan de la IGSU - de-a lungul carierei sale, a intervenit de mai multe în sprijinul cetăţenilor deşi se afla în timpul liber.
  • plutonier adjutant Mitică Dumitru de la IGSU - a participat la o intervenţie de salvare a unei persoane aflate în pericol de înec în râul Dâmboviţa.
  • căpitan Tudor Deleanu (IGJR) - de-a lungul carierei, a condus mai multe acţiuni de salvare pe traseele marcate sau nemarcate din Masivul Piatra Craiului.
  • plutonier adjutant Silviu Lucian Jica, plutonier major Constantin Lazăr şi plutonier major Florin Georgian Macovei (IGJR) - în seara zilei de 26 iunie, fiind planificaţi în serviciul de Ordine Publică, ca Patrulă de Intervenţie, pe raza localităţii Bârlad, au acţionat în sprijin la solicitare Poliţiei Bârlad şi au intervenit pentru a imobiliza şi deposeda de arme albe, respectiv două securi, un bărbat care ameninţa localnicii şi organele de ordine;
  • sergent major Leonid Ionuţ Carabă (IGJR) - în luna ianuarie, a acţionat prompt împreună cu un agent de poliţie pentru stingerea incendiului care se manifesta la o locuinţă din oraşul Panciu, judeţul Vrancea.
  • căpitan Mircea Răzvan Iudean, maistru militar Florin Melinte şi căpitan Irinel Ionuţ Voicu de la IGAv - cei trei membri ai echipajului unui elicopter SMURD, aflat în serviciu la Punctul de Operare Aeromedical Târgu-Mureş, au intervenit în zona montană a oraşului Brezoi pentru a salva un bărbat care căzuse de la o înălţime de aproximativ 5 metri într-o zonă greu accesibilă.
  • inspector de poliţie Mădălina Bereş de la Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti - a fost desemnată portdrapelul României la festivitatea de deschidere la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, fiind una dintre cele mai titrate sportive din lotul olimpic de la Tokyo 2020.
ADVERTISING

Citește mai multe despre aterizarea forțată:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇