Un tânăr și-a înjunghiat iubita, a urcat-o în BMW şi a plecat la Târgu Jiu. Fata a murit pe drum

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un tânăr de 20 de ani din judeţul Gorj a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, într-un dosar de omor şi lipsire de libertate în mod ilegal.

El este acuzat că şi-a ucis fosta iubită, o fată de 19 ani. Crima a fost descoperită în noaptea de miercuri spre joi şi a avut loc în comuna Baia de Fier, mobilul faptei fiind gelozia.

Martori din localitate au sunat la 112 în repetate rânduri, după miezul nopţii, anunţând că are loc un conflict. Un prim apel a fost dat la 112, la ora 00:23.

Trei minute mai târziu, la ora 00:26 aceeaşi persoană revenit cu un alt apel, precizând că femeia a fost înjunghiată. La 00:30 altă persoană a sunat la 112 şi a anunţat că agresorul a urcat-o pe victimă într-un BMW şi că încearcă să urmărească autoturismul acestuia.

ADVERTISING

Între timp, bărbatul a reuşit să ajungă la Târgu Jiu, unde a parcat maşina în curtea locuinţei unei cunoştinţe. Acolo, un echipaj de poliţie a identificat maşina parcată şi a găsit, pe bancheta din spate, victima care avea mai multe leziuni în zone vitale, fiind declarată decedată.

Anchetatorii presupun că bărbatul a înjunghiat-o, după care a urcat-o în maşină, unde fata a murit. Necropsia va arăta cauza morţii.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj a informat, joi, că în urmă cu două luni victima reclamase la Poliţie faptul că era ameninţată de către fostul său iubit.

ADVERTISING

„Pe data de 18 mai a.c., tănăra, care locuia fără forme legale în comuna Baia de Fier, a depus o plângere in care sesiza ca ar fi fost ameninţată de tânărul de 20 de ani. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare”; a transmis poliţia.

Citește și: Un student din Timişoara a cumpărat benzină, a turnat-o pe o vecină de bloc şi i-a dat foc. Femeia a murit de la arsuri

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇