Poliţia haitiană a arestat un suspect care a urmărit obiective politice prin recrutarea comandoului care l-a asasinat pe preşedintele Jovenel Moise săptămâna trecută.
„Este vorba despre un individ care a intrat în Haiti la bordul unui avion privat, cu obiective politice”, a informat Leon Charles, directorul poliţiei naţionale din Haiti, citat de AFP.
La sosirea în Haiti, în luna iunie, Charles Emmanuel Sanon, în vârstă de 63 de ani şi având naţionalitate haitiană, era însoţit de mai mulţi cetăţeni columbieni, responsabili de asigurarea securităţii sale, conform detaliilor furnizate în cadrul unui briefing de presă.
"Ulterior, misiunea s-a schimbat. Misiunea era arestarea preşedintelui Republicii şi operaţiunea a fost organizată de aici: alte 22 de persoane au intrat apoi în Haiti", a explicat Leon Charles.
Interogatoriile la care au fost supuşi cei 18 cetăţeni columbieni arestaţi începând de miercuri au permis poliţiei haitiene să afle că Charles Emmanuel Sanon i-a recrutat pe cei 26 de membri ai comandoului prin serviciile unei companii de securitate venezuelene numită CTU, cu sediul în Florida.
"Când noi, poliţia, am blocat înaintarea acestor bandiţi după ce au comis crima, prima persoană care a fost sunată de atacatori a fost Charles Emmanuel Sanon.
La rândul său, acesta a luat legătura cu alte două persoane pe care le considerăm autorii morali ai asasinării preşedintelui Jovenel Moise", a indicat Leon Charles, fără a da detalii despre identitatea acestor doi suspecţi.
Criza instituţională din Haiti s-a înrăutățit
Membrii FBI, ai Departamentului de Stat, ai Departamentului de Justiţie şi ai Departamentului pentru Securitate Internă din SUA au ajuns, duminică, în Haiti, unde s-au întâlnit cu directorul general al poliţiei naţionale.
Acest asasinat a înrăutăţit criza instituţională din Haiti. În prezent, situaţia incertă determină trei politicieni să pretindă legitimitatea asigurării interimatului conducerii statului.
Delegaţia americană s-a întâlnit separat cu principalii actori ai scenei politice haitiene, inclusiv cu prim-ministrul Claude Joseph.
"M-am întâlnit cu delegaţia americană şi am apreciat împreună rezoluţia Senatului care m-a ales ca preşedinte provizoriu al Republicii", a scris duminică seara pe Twitter Joseph Lambert, preşedintele Senatului.
La patru zile după asasinarea şefului statului, în Haiti persistă un calm precar.
Niciun poliţist haitian nu a fost rănit în timpul operaţiunilor de arestare a presupuşilor mercenari columbieni, dintre care trei au fost ucişi.