Netanyahu s-a mutat din reședința oficială unde a locuit 12 ani

Netanyahu s-a mutat din reședința oficială unde a locuit 12 ani
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Benjamin Netanyahu şi familia sa s-au mutat din reşedinţa oficială de la Ierusalim, unde au locuit timp de 12 ani, după ce și-a pierdut fotoliul de prim-ministru.

„La scurt timp după miezul nopţii, familia Netanyahu a părăsit reşedinţa oficială din Balfour”, a declarat duminică dimineaţa Ofer Golan, purtător de cuvânt al familiei fostului prim-ministru.

Netanyahu convenise cu succesorul său, Naftali Bennett, să părăsească reşedinţa oficială până sâmbătă.

Cotidianul Haaretz a scris că Bennett a dorit să le acorde lui Netanyahu şi familiei acestuia o „perioadă de adaptare”.

O alianţă de opt partide condusă de Naftali Bennett şi Jair Lapid a preluat puterea la începutul lunii iunie.

Conform presei, Bennett intenţionează să petreacă patru nopţi din săptămână la reşedinţa oficială, însă soţia sa şi copiii lor vor rămâne în casa familială din Raanana, de lângă Tel Aviv.

Netanyahu, în vârstă de 71 de ani, prim-ministrul israelian cu cel mai lung mandat, deţine o reşedinţă privată în oraşul de coastă Keysaria.

ADVERTISING

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇