Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a declarat vineri, după soluţionarea contestaţiilor la examenul de Bacalaureat, că are intenţia ca în fiecare dintre şcolile unde rata de promovare a fost zero să fie trimis Corpul de control al ministrului, pentru analizarea situaţiei.
„Avem peste 40 de licee şi vom face o analiză pe fiecare liceu în parte, vom vedea care sunt măsurile care se impun. Cauzele cu siguranţă sunt extrem de grave atunci când rata de promovare este zero. Luăm în calcul cele mai eficiente măsuri, care vor fi corelate cu ceea ce prevede proiectul România Educată şi cu ce va prevedea o nouă Lege a educaţiei. (…)
Promovare zero este un lucru cu totul şi cu totul deosebit. Cred că vom trimite Corpul de control al ministrului, dacă nu cumva va merge chiar un secretar de stat, în fiecare dintre şcolile unde rata de promovare a fost zero, pentru a identifica în profunzime şi corect cauzele care au condus la acest lucru”.
Corectare digitalizată
Totodată, el a reiterat că măsura corectării informatizate la BAC va fi un proiect pilot începând de anul viitor, pentru a fi evitat „subiectivismul uman”.
El susţine că baremul a fost „foarte corect”, subiectele au fost corect formulate şi că „singurul lucru care rămâne este subiectivismul uman”.
Acesta este „un lucru care poate fi eliminat printr-o procedură, aşa cum am propus, de corectare digitalizată a lucrărilor pentru examenele naţionale începând cu evaluare clasa a II-a, a IV-a, a VI-a şi a VIII-a de anul viitor şi începând cu o evaluare într-un proces pilot, pentru Bacalaureat, tot de anul viitor.
Astfel se elimină subiectivismul uman şi putem avea rezultate mult mai concludente, nu doar la nivel de notă pe disciplină, ci pe fiecare subiect, în aşa fel încât putem pregăti introducerea unui Bacalaureat bazat pe evaluarea competenţelor şi nu a cunoştinţelor”.
Citește și: