România a actualizat, vineri, lista țărilor cu risc Covid, de unde românii trebuie să intre în carantină atunci când se întorc în țară.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat, vineri, noua hotărâre în acest sens.
Între altele, Spania, Andorra si insulele Virgine ale Statelor Unite au fost incluse în categoria „galbenă”, ceea ce înseamnă că românii care revin din aceste țări nu intră în carantină doar dacă sunt vaccinați sau au un rezultat negativ la un test pentru depistarea Covid.
Anterior, aceste state se aflau în zona verde, dar au fost incluse în zona galbenă, în urma creșterii incidenței de infectare cu SARS-CoV-2.
În schimb, în urma scăderii incidenței, au intrat în zona galbenă din cea roșie: Chile, Botswana, Bahrain si Saint Kitts si Nevis.
În zona roșie au intrat Fiji, Jersey, Cipru, Cuba si Insulele Virgine Britanice.
Iată cum funcționează listele:
- lista roșie - persoana intră direct în carantină dacă nu este vaccinată, indiferent dacă prezintă test sau nu la revenirea în țară
- lista galbenă - persoana nu intră în carantină dacă este vaccinată sau prezintă un test PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore
- lista verde - nu este nevoie de niciun fel de document pentru revenirea în țară