Locuri bizare din lume pe care ar trebui să le vezi o dată în viață (Galerie foto)

Locuri bizare din lume pe care ar trebui să le vezi o dată în viață (Galerie foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Există destule locuri pe lumea asta unde parcă totul sfidează logica. Stranii, bizare, care te lasă cu multe întrebări și care te vor purta prin zeci de emoții, locuri care îți vor rămâne în minte și suflet multă vreme.

Iar dacă încă nu ți-ai făcut planul pentru următoarea vacanță, te-ai putea inspira. Nu sunt locuri care abundă de oameni, așa că va fi o vacanță în siguranță, în mijlocul naturii.

Iar Travel Triangle vine cu o listă de unde te poți inspira pentru multe vacanțe. Iată doar câteva dintre destinațiile propuse.

ADVERTISING

Lacul Natron, Tanzania

Dacă destinațiile bizare, ușor înspăimântătoare sunt pe placul tău, atunci Lacul Natron trebuie să fie bifat. Tot ce atinge această apă moare și se transformă în statui, prin calcifiere.

Concentrația mare de bicarbonat de sodiu tranformă totul în mumie. Nu degeaba i se spune ”Lacul care pietrifică”. Iar pentru că lacul este foarte alcalin, pare roșu, mai ales pe timp de vară.

Perioada cea mai bună în care să vizitezi zona e din iunie până în august. E clar că nu ai ce să cauți în apă!

Lacul-Natron-Instagram-pictoura

Spotted Lake Khiluk, British Columbia, Canada

Acesta este lacul cu apa cea mai bogată în minerale din lume. Nu mai puțin de 365 de ochiuri de apă, așezate ca într-un mozaic ciudat, formează acest lac. Fiecare dintre ele are un conținut chimic diferit și se crede că fiecare vindecă altă boală.

ADVERTISING

Locul e de vizitat din aprilie până în octombrie și se află la nord-vest de Osoyoos.

Spotted-Lake-Khiluk-Instagram-world.is_.incredible

Parc acvatic în Tragoess, Austria

În topul celor mai bizare destinații de vacanță e câte ceva pentru toată lumea, inclusiv pentru iubitorii de scufundări. Aceștia pot rezerva un zbor către Austria, unde se găsește, în Tragoess, un parc acvatic de toată frumusețea.

Nu trebuie decât să-ți rezervi un zbor spre Viena, după care să iei autobuzul 175 și ești acolo în 35 de minute.

parcul-Tragoess-Instagram-nikiauswien

Caño Cristales, Columbia

Pe timp de vară, Caño Cristales, din Columbia, devine roșu. Explicația e o plantă care crește pe fundul râului.

ADVERTISING

Dar, pe parcursul anului, apa are diverse culori, fiind numită și ”Râul celor cinci culori” sau ”Curcubeul lichid”.

De altfel a și fost desemnată cea mai frumoasă apă de pe Terra.

Cano-Cristales-Instagram-colombianaturaloficial

Lacul meduzelor, Palau

În zona în care se află această apă sunt multe lacuri, nu mai puțin de 70, dar doar acesta are meduze. Și nu puține.

De altfel, a și fost închis pentru public în 2012, pentru că populația de meduze se împuțina. De atunci, însă, lucrurile s-au remediat, așa că și lacul a fost redeschis.

Perioada cea mai frumoasă în care poate fi vizitat este din noiembrie până în aprilie.

Lacul-meduzelor-Instagram-backpackersintheworld

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇