Secretar de stat eliberat din funcție la o zi de la numire - era critic la adresa lui Iohannis și PNL

Secretar de stat eliberat din funcție la o zi de la numire - era critic la adresa lui Iohannis și PNL

Marian Murguleţ a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Cercetării la o zi de la numirea în funcţie, potrivit deciziei publicate miercuri în Monitorul Oficial. Surse din PNL afirmă că numirea sa nu a avut acordul BEx şi nici nu a fost supus unei verificări prealabile.

Decizia numirii lui Marian Murguleţ ca secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, condus de Ciprian Teleman, a fost publicată marţi în Monitorul Oficial.

Miercuri, în Monitorul Oficial, a fost publicată decizia de eliberare a sa din funcţie.

ADVERTISING

Surse din PNL au declarat pentru News.ro că, spre deosebire ce ceilalţi secretari de stat, Marian Murguleţ a fost numit fără acordul BEx al PNL, în condiţiile în care toţi ceilalţi secretari de stat au avut un vot în BEx şi o verificare prealabilă.

Marian Murguleţ a lansat atacuri şi critici la adresa PNL şi a preşedintelui Klaus Iohannis.

Executivul nu a făcut încă nicio precizare pe această temă.

Murguleţ a mai deţinut aceeaşi funcţie până în ianuarie anul acesta, fiind demis de premierul Florin Cîţu.

ADVERTISING

Citește și: Liberalii l-au criticat dur pe Orban: Frustrările individuale nu au ce căuta în politică. Șeful PNL dă asigurări că vor rămâne o echipă după Congre


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇